PSnews

Congres PNL

Alegeri în Vaslui: PSD atacă locurile în Parlament cu familia Buzatu / EXCLUSIV

PSD sigla logo
pressalert.ro

După cum v-am obișnuit până acum cu prezentarea județelor, a venit și rândul Vasluiului, un județ cu un primar PSD la al treilea mandat, care a obținut un scor zdrobitor, 74%, în fața contracandidatului de la PNL, Marius Arcăleanu.

Dumitru Buzatu este cel care ia un nou  mandat în fruntea Consiliului Județean Vaslui. După lupte, conflicte și lungi discuții acesta obține 54% din voturi în favoarea listei de consilieri județeni, social-democrați. În Consiliul Județean a intrat și ALDE, partid reprezentat prin cei trei consilieri.

Ne apropiem însă cu pași repezi de ziua alegerilor, unde PSD a fost cel din urmă la depunerea candidaturilor însă declară că speră la o victorie. Alegerile locale din mai 2016 le poate confirma pesediștilor această victorie prematură.

Contextul actual. Cine sunt cei care ocupă scaunele de Parlamentar pentru Vaslui

Potrivit site-ului Camerei Deputaților, în județul Vaslui îi regăsim pe următorii parlamentari:

  • Cristea Victor – PSD
  • Bordeianu Dan – PNL
  • Ciurariu Florin – PNL
  • Solomon Adrian – PSD
  • Birchall Ana – PSD
  • Dima Toader – PSD
  • Stativă Irinel-Ioan – PSD

Mandate suplimentare

  • Ciuhodaru Tudor – PSD
  • Vizitiu Sergiu-Constantin – UNPR

De asemenea, județul Vaslui i-a trimis în Senat pe:

  • Silistru Doina, PSD
  • Crețu Gabriela, PSD
  • Tătaru Nelu, PNL
  • Marian Dan Mihai, PNL

PNL, speranțe mari: 30% la alegeri

PNL a intrat în bătălia pentru locurile din Parlament și deschide lista la Senat cu proaspătul președinte al organizației județene, medicul Nelu Tătaru. Pentru Camera Deputaților PNL la desemnat pe primul loc pe fostul prefect Daniel Olteanu, pentru locul doi PNL vine cu avocata Oana Iovu, iar pe locul trei se află fostul vicepreședinte al municipiului Huși, Valeriu Ciupilan.

Se vehiculează cum că liberalii vasluieni și-au propus să obțină un scor de 30% (PNL vrea la Vaslui un post de senator și trei de deputat) la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Medicul Nelu Tătaru declară că va fi o luptă grea, dar că echipa liberală are o experiență pe care se bazează și totodată o echipă ce le va  demonstra vasluienilor că cei de la PNL merită să fie votați.

Familia Buzatu, la butoanele județului

Data de 11 decembrie poate fi una a victoriei pentru cei de la PSD, dacă ne uităm la ultimele alegeri și la starea populației care votează proponderent în acest județ cu PSD. Social-democrații și-au sporit influența în acest județ încă din anul 1990, când a început să tragă sforile Dumitru Buzatu, momentan președinte al CJ Vaslui.

Acesta este baronul incontestabil al județului și nimeni nu îndrăznește să-i amenințe funcțiile și puterea. Buzatu, împreună cu o soția sa, Gabriela Crețu, senatoare PSD, au pus monopolul pe instituțiile statului. Până și fiul lor, Tudor Buzatu, a ajuns șef la Centrul de Afaceri Vaslui.

Județul a rămas o afacere a familiei Buzatu și a PSD-ului, motiv pentru care aceștia au prima șansă la alegerile parlamentare. Nici măcar perchezițiile DNA din 2015, la CJ Vaslui, nu au slăbit influența lui Buzatu.

PSD iartă păcatele deputatului condamnat pentru viol

PSD are o listă plină de surprize. Pe lista candidaților pentru Camera Deputaților se regăsește nimeni altul decât Dan Bordeianu, cel care a fost trimis in judecată în 2015 după ce societatea pe care o controla s-a angajat să execute o serie de lucrări pentru alimentarea cu apă în Deleni, județul Vaslui, lucrări ce nu au mai fost finalizate cauzând un prejudiciu de patru milioane de lei. Trecutul acestuia este unul plin de scandaluri, iar în 1985, pe vremea când avea 17 ani, a fost condamnat pentru viol, alături de alți doi prieteni ai săi.

O altă calitate prin care se remarcă deputatul Dan Bordeianu este aceea de traseist politic, după ce a trecut de la PNL la PSD, în urma disputelor cu președintele PNL de la acea vreme, Florin Ciurariu.

Lista PSD pentru Camera Deputaților este deschisă de Adrian Solomon, care este urmat de Ana Birchall, Irinel Stativă, Aurel Căciulă, Ramona Mocanu, Petcu Traian Constantin, Dan Bordeianu, Mona Bujor și Valerică Radu. Lista la Senat este deschisă de Gabriela Crețu, soția șefului CJ Vaslui, iar pe locul doi o găsim pe Doina Silistru și pe trei se află Cristian Lungu.

Pe de altă parte, Victor Alexeev, președintele PSD din Republica Moldova, a primit o lovitură dură din partea social-democraților, care l-au scos de pe liste și l-au preferat pe afaceristul Aurel Căciulă. Alexeev rămâne un lider cu probleme, după ce în campania prezidențială din 2014 a împărțit oamenilor ceasuri și bani ca să-l voteze pe Victor Ponta, precizează unimedia.info. Numai că nici Aurel Căciulă nu s-a ținut departe de scandaluri, iar în 2013 a fost în centrul unui conflict, când unul dintre blocurile construite de firma sa a ars și a lăsat în stradă mai multe familii. Pompierii au constatat ulterior că nu s-au respectat normele de siguranță atunci când imobilul a fost construit.

ALDE ține cu dinții de locul 3

Profitând de colaborarea cu PSD, ALDE a reușit în Vaslui să intre în Consiliul Județean și să obțină 3 mandate. Îl regăsim pe primul loc pentru Camera Deputaților pe Cosmin Cristian, fostul secretar de stat al Ministerului Tineretului și Sportului. Acesta a declarat pe pagina sa de Facebook că se pregătește de o competiție grea, dar rămâne încrezător, știind că alături de el va fi o armată atât de mare și de puternică de aleși locali.

Acesta este urmat la Camera Deputaților de Dorin Emil, Pavelescu Christian-Jan, Beligan Radu, Iordache Ionel, Niţulescu Carmen Cătălina, Popa Mădălin-Marcel, Bordeianu Rică, Polcovnicu Ghiorghiţă- Constantin.

La Senat primul loc este ocupat de Hadârcă Ion, urmat de Branişte Sorin, Gheorghiu Mihai, Constantin Gelu și Olaru Gina.

Concluzii

Familia  Buzatu  vrea să pună  mâna pe Județul Vaslui și nu ține cont de criteriile de integritate. PSD se prezintă în continuare cu candidați certați cu legea, în timp ce PNL este  lăsat în offside de un electorat care votează majoritar PSD.

ALDE pleacă cu prima șansă pentru locul trei deoarece a ocupat aceeași poziție la alegerile locale, iar celelalte partide mici nu dau semne că ar putea să le amenințe locul.

PNL supraviețuiește cu greu în Vaslui și misiunea lor de a obține 30 % în județul Vaslui pare una dificilă. Liberali trebuie să tragă din greu pentru a recupera din diferență.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi