PSnews

Ultima Oră

Băsescu: Am avut şi avem premieri şi miniştri plagiatori şi nu i-a eliminat nimeni din Guvern!

traian-basescu-605x
capital.ro

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, miercuri, pe pagina personală de Facebook, a comentat situația elevilor din județul Dâmbovița care au fost eliminați de la bacalaureat, pe motiv că în lucrările scrise la limba română, ar fi avut scrisul diferit pe parcursul lucrării.

În acest context, Traian Băsescu dă exemplu și susține că ”în guvernele Ponta şi Tudose, am avut şi avem premieri şi miniştri plagiatori şi nu i-a eliminat nimeni din guvern”.

”Despre valori, în sistemul de educaţie.
Doi copii din judeţul Dâmboviţa au picat bacul pentru că, în lucrările scrise la limba română, ar fi avut scrisul diferit pe parcursul lucrării. Profesorii corectori au apreciat că este scrisul lor, dar au avut suspiciunea că acesta ar putea fi un semn de identificare a numelui elevului, drept pentru care, ambii copii au fost eliminaţi de la bac, pe bună dreptate, chiar dacă este vorba despre o suspiciune.
În guvernele Ponta şi Tudose, am avut şi avem premieri şi miniştri plagiatori şi nu i-a eliminat nimeni din guvern, iar Preşedintele Iohannis l-a tratat cu multă bunăvoinţă pe Tudose şi la nominalizare.
Şi atunci, care Dumnezeu este sistemul nostru de valori în educaţie? 
Poate îmi spuneţi voi.”, scrie Traian Băsescu pe pagina personală de Faccebook.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. alzara medic

    13 iulie 2017, 12:50 la 12:50

    Staliniştilor ,cum să fie ” normal ” doar o suspiciune ,zevzecilor ( completaţi cu ce ştiţi mai contondent ) !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi