PSnews

Ultima Oră

Cartelul taximetriștilor, un monopol care ține bucureștenii captivi EXCLUSIV

taxi
WelcomeToBratislava.eu

Seria dezvăluirilor privind manevrele de culise ce se fac in jurul activitătii de taximetrie, atât in București, cât și în țară, continuă cu un nou episod.

CITIȚI ȘI: Clanul taximetriștilor lui Băsescu face anticameră la Firea EXCLUSIV SURSE

Redacția PSnews.ro vă va prezenta atât personajele care fac legea în domeniu, forțează promovarea de acte normative in interes personal sau șantajează autoritățile, cât și traseul sumelor imense de bani care se dau ca șpagă pentru dobândirea licențelor de operare. În plus, vom încerca să deslușim ce se ascunde, de fapt, în spatele războiului dintre taximetriștii „de București” și rivalii lor din Ilfov. Miza reală este lupta pentru putere și bani, a celor din spatele companiilor de taxi: politicieni, oameni importanți de afaceri și înalți funcționari publici.

Istoria recentă a născut monștri

Organizarea efectivă a activității de taximetrie sub forma cartelurilor despre care vorbeam a început abia în anul 2000. La vremea respectivă, un personaj despre care am vorbit deja în primul episod prezentat – Vasile Ștefănescu – a pus bazele Asociației Camera Națională a Taximetriei din România. Acesta s-a asociat în structura cu pricina cu amicul său Ilie Anghel, „creierul” afaceri Cristaxi. Dar, pentru a da ONG-ului anvergură națională, cei doi au cooptat în conducere patroni ai firmelor de taxi din marile orașe. Multe personaje din listă s-au dovedit ulterior certate cu legea. Enumerăm doar câteva: William Brânză, fondator al taxi Willis SRL (fost parlamentar, cercetat de DIICOT pentru evaziune fiscală și sprijinirea unui grup infracțional organizat); Lucian Popescu (cercetat penal pentru înșelăciune); Neculai Nechita, fost asociat unic Taxitrans (cunoscut drept „baronul taxiurilor din Bacău”), iar lista poate continua.

Miza reală a organizării sub formă de federații și structuri-mamut ascundea, însă, nevoia inițiatorilor de a arăta că au în spate grupuri mari de oameni și a putea astfel să șantajeze autoritățile.

Suveica federațiilor și manevra licențelor

De la momentul amintit (anul 2000), Vasile Ștefănescu a mai pus bazele Federației Naționale a Camerelor Operatorilor Taxi și Taximetriști Independenți din România (FNCOTR), iar în 2009 apare Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR). Ambele au fost doar structuri de presiune, așa cum am spus, iar în structura lor de conducere se regăseau cam aceleași personaje. Tot în 2009, Ștefănescu inființează Federația Națională a Școlilor de Șoferi din România (FNSSR). Manipulând abil toate aceste structuri sindicale, personajul cu pricina a reușit anul trecut să obțină un post aproape eligibil pe listele cu deputați ale unui partid politic parlamentar.

Banii frumoși se obțin în prezent din „traficarea” licențelor de taximetrie de pe piață. Din declarațiile tot mai numeroase ale celor ce practică această meserie, reiese că vorbim despre mii de euro, pe care cei ce doresc să conducă legal un taxi în Capitală trebuie să le plătească rechinilor monopoliști. Situația aceasta a apărut încă din 2003, atunci când aceleași grupuri de interese au forțat legiferarea  preferențială a activității de dispecerat. Prin înființarea a zeci de companii de taxi, introduse apoi în insolvență și faliment, s-au obținut licențe fără număr de la Primăria Capitalei, deținute de doar câțiva oameni.

Episoade detaliate și schemele acestor interese le veți găsi în zilele următoare pe site-ul PSnews.ro.

(D.B.)

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi