PSnews

Opinii

Cazul turnătorului Mugur „Manole” Isărescu, o culme a abjecţiei. Despre frăţiile Securităţii

razvan gheorghe-2 editorial bun

De-a dreptul mizerabilă această campanie politică şi mediatică de spălare a guvernatorului turnător Mugur „Manole” Isărescu, campanie demarată imediat după dezvăluirile jurnaliştilor de la „România Liberă”. În mod egal, nici „alternativa” ignorării totale şi programatice a unui astfel de subiect cu adevărat relevant – o tactică „la modă” în redacţiile aservite politic şi financiar, dar şi la vârful partidelor şi a diverselor instituţii ale statului (ceea ce este inacceptabil, cel puţin din punct de vedere moral!) – nu poate reprezenta vreo circumstanţă atenuantă, orişicât de mică. Dimpotrivă.

Este o certitudine (arhi)probată graţie unor numeroase documente autentice: Mugur „Manole” Isărescu a turnat la Securitate mai abitir decât un sifon dereglat, a întocmit cu abnegaţie zeci de note informative, cel puţin – ba chiar a venit el, din proprie iniţiativă, în sprijinul operaţiunilor sulfuroase ale Securităţii, „calitate” remarcată în scripte! Prolificul Manole şi-a turnat prietenii, vecinii şi colegii, de-a valma, indiferent dacă erau români, americani sau britanici. Aşadar, Manole era asmuţit (în funcţie de obiectivele Securităţii) asupra oricărei ţinte umane care va fi avut ghinionul (înlesnit sau nu) de a călca în perimetrul său operativ.

În mod normal, Isărescu (personaj reprobabil, şantajabil, care s-a pretat ani în şir celor mai abjecte turnătorii) ar trebui să aibă minima decenţă de a demisiona din funcţia de guvernator al BNR, cu atât mai mult cu cât huzureşte de o veşnicie, cu o nesimţire aproape neverosimilă, într-un jilţ esenţial al statului. Evidenta sa colaborare cu Securitatea – structură criminală prin excelenţă care a reprezentat, din ’48 şi până în ’89, braţul armat al PCR – nu poate comporta vreo scuză (nici măcar de factură clinică)! E indiscutabil. Să precizăm doar că, la mijlocul anilor ’80, în timp ce Manole turna ca o morişcă stricată, din raţiuni de carierism şi convingere, fireşte, disidentul Gheorghe Ursu era supravegheat, arestat, încarcerat (în beciurile de la „Catanga” – adică, în ultimul cerc infernal al arestului din Calea Rahovei) – , umilit, torturat, călcat în picioare şi asasinat la porunca Securităţii (via Nicolae Ceuşescu).

Perenitatea lui „Manole” Isărescu la butoanele BNR (şi remunerarea acestuia cu o simbrie uriaşă ce nu poate fi justificată în raport cu împlinirile reale) are, totuşi, o explicaţie „firească”, plecând chiar de la colaborarea acestuia cu Securitatea.

În timpul dictaturii, Isărescu a gravitat, întotdeauna, în imediata proximitate a sferelor DIE, presa centrală speculând, în trecut, unele relaţii pe care acesta le-a întreţinut cu fostul turnător şi colaborator securist Dan „Felix” Voiculescu (actualmente puşcăriaş), dar şi cu Theodor Stolojan (un alt veşnic „expert” în economie, de toate sortimentele, fie aceasta comunistă sau capitalistă). De altfel, nu este deloc o coincidenţă că marii îmbogăţiţi ai sălbaticilor ani ’90 s-au dovedit a fi, aproape fără excepţie, personaje care au agonisit averi faraonice în comerţul exterior şi care, într-un moment sau altul al vieţii lor norocite, au avut solide (şi fructuoase) relaţii cu DIE.

După Revoluţie – când foştii gherţoi din PCR şi din Securitate căpuşau toate departamentele vieţii publice (şi nu numai), demarând un jaf ca-n codru –, tovărăşia dintre Mugur Isărescu şi Dan Voiculescu avea să atingă o nouă culme însorită, pe fundalul unei prodigioase ascensiuni reciproce (politice şi financiare). Aşadar, de ce ne-am mai mira acum, la 27 de ani de la Revoluţie, că versatilul Manole l-a făcut scăpat pe Felix, coleg în ale turnătoriei, în speţa referitoare la ingineriile financiare săvârşite prin intermediul celebrei „Crescent”, firma de casă a Securităţii?!  Totodată, de ce ne-ar mai surprinde (judecând retroactiv) că turnătorul Manole – paraşutat la cârma Băncii Naţionale cu aplombul FSN-PDSR-PSD (ceea ce evită să consemneze propaganda aservită politic) – a preferat, în 1997, să închidă ochii şi să rămână impasibil, în timp ce securiştii travestiţi în „oi” devalizau Bancorexul într-o veselie, rostogolind România până pe buza prăpastiei?!

În realitate, Mugur „Manole” Isărescu face parte din „clubul” belferilor (politici, financiari ş.a.m.d.) impuşi la debutul anilor ’90, care au întreţinut numeroase tandreţuri, oficiale sau subterane, cu PCR şi, ombilical, cu satrapii fostei Securităţi. Să ne amintim doar că, în primii ani de după Revoluţie, pe lângă vechii securişti şi nomenclaturişti alăptaţi la sânul tătucului bolşevic Ion Iliescu, bestiarul politic dâmboviţean colcăia la propriu de aşa-zise „tinere speranţe” dornice de mărire, distincţii şi averi babane dobândite cu viteza luminii – în acest sens, Petre Roman, Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Sorin Oprescu reprezintă nume concludente, cu toţii fiind flăcăi de generali de Securitate ori de Armată. Şi lista ar putea continua, cu nume la fel de sonore.

Printre toate aceste baracude (susţinute de proptele abitir împământate) guvernatorul Mugur „Manole” Isărescu s-a zbenguit ca un peştişor de aur, tocmai pentru că s-a pretat, cu slugărnicie, să ofere pe tavă orice i s-a poruncit. Fiindcă aşa l-a educat Securitatea.

P.S.: Observ că propaganda presei aservite se încăpăţânează să-l spele pe Isărescu fluturând două mizerii incalificabile. În primul rând, se delirează că Manole va fi fost „patriot”, fiindcă, vezi Doamne, ar fi turnat spioni americani şi britanici. Hai sictir! Isărescu a fost un turnător şi un colaborator de cea mai joasă speţă, care s-a înrolat, trup şi suflet, în sprijinul unei organizaţii criminale şi al unui regim genocidar. Nu a existat niciodată o Securitate patriotică, ci doar crimă, teroare, foame, îndobitocire programatică, frig şi spaimă. Dovadă stau sutele de mii de asasinate (documentate) care au pavat drumul luminos al comunismului românesc. În al doilea rând, aceeaşi propagandă duhnitoare trâmbiţează că „sărmanul” Mugur Isărescu ar fi devenit o ţintă, fiindcă PSD i-ar vâna funcţia. Aceasta este o altă balivernă evidentă, întrucât perenitatea lui Manole la cârma BCR nu ar fi fost posibilă, atâta amar de vreme, fără susţinerea directă a FSN-PDSR-PSD. Or, în acest sens, numirile vorbesc de la sine. Cât despre tăcerea senină (sinonimă cu durerea în fund) a diverselor instituţii, autorităţi şi partide mioritice, explicaţia este cât se poate de simplă: în România, pluripartidismul nu a însemnat nimic altceva decât clonarea partidului unic, PCR.

 

Răzvan Gheorghe este scriitor şi jurnalist politic. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din Universitatea Bucureşti, a debutat la cotidianul ZIUA, în 2004. În prezent, este redactor al ziarului Evenimentul Zilei și editorialist PSnews.ro.

 

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. constantin

    27 martie 2017, 21:39 la 21:39

    F interesant si verosimil dar ma intreb daca „securistii noi” sunt mai buni decat cei vechi. Sunt de acord ca „sperantele politice” Roman, Nastase, Geaona, etc poate au contribuit la jaful din economia romaneasca. De ce nu spui nimiv despre fratii Puanescu, de spre Burci, despre Padure, Bdea, Copos si multi altii? Observ ca numai securistii si sifonarii de bani publici care au gravitat si graviteaza in jurul PDSR si PSD sunt rai. Cei care au contribui la instalarea regimului securisto-mafiot condus de Basescu si modelat de Macovei nu sunt pomeniti. Oricat de buni jurnalisti ati fi la Romania Libera, Adevarul, Ev Zilei, Digi24, HotNews, Realitatea TV, etc pana nu-i dati in gat pe toti, nu veti fi credibili. Din pacate si voi jurnalistii sunteti in slujba unor interese care nu lucreaza in interesul tarii. Vad ca articolul a fost scris de catre un absolvent de Filozofie: daca vii cu un articlo la fel de interesant despre faptele si viata oculta a unora ca Plesu, Liiceanu, Patapievici, Ciolos, Tudorache, Johannis, Gusa,Dancu etc si alti „intelectuali basisti” atunci te voi aprecia si voi crede ca esti un jurnalist onest. Toate cele bune!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi