PSnews

Ultima Oră

CSM pune talpa pe legea răspunderii magistraţilor

CSM sigla logo
reporterntv.ro

Consiliul Superior al Magistraturii prezintă, joi, prima poziție privind legea răspunderii magistraților, după ce mai mulți lideri politici au lansat acest subiect în campania electorală și în Parlament.

Amintim că această lege a reprezentat una dintre cele mai puternice promisiuni de campanie a Partidului Social Democrat, fiind specificată clar în progamul de guvernare al PSD în domeniul justiţiei, nevoia unor dezbateri privind adoptarea de către Parlament a Legii răspunderii magistraţilor, pentru a împiedica „apariţia exceselor sau abuzurilor”.

Președintele PSD Liviu Dragnea, declara că, printr-o astfel de lege, dorește protejarea judecatorilor în fata deciziilor luate.

„Eu nu resping ideea unei legi a raspunderii magistratior, dar trebuie sa existe si un sistem in care judecatorii sa fie protejati, sa existe o garantie ca deciziile judecatorilor sunt luate doar in cu constiinta personala”, a subliniat Dragnea.

Mai mult, senatorul Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice din Senat, considera că răspunderea magistraților „este o componenta vitala”.

Până acum nu s-a facut nicio mișcare concretă în acest sens, nici opoziția nu a declarat ferm că ar fi împotriva.

Singura poziție fermă pe subiect a venit din partea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care a afirmat, recent, că nu este de acord cu o eventuală lege a răspunderii magistraților, ea precizând că există deja în legislație prevederi în acest sens, care se aplică.

Astazi, Consiliul Superior al Magistraturii face primul pas, punând talpa unei astfel de inițiative.

Mai exact, Consiliul Superior al Magistraturii precizează că orice iniţiativă legislativă în acest sens este inoportună, pentru că ar pertuba echilibrul dintre judecătoresc, executiv şi legislativ.

„Consiliul Superior al Magistraturii înțelege să-și asume un program de măsuri pe întreaga perioadă a mandatului de 6 ani, care să fie urmărit cu consecvență și realizat în spirit de coeziune între membrii săi. Dintre obiectivele urmărite, într-o primă etapă, se impune exprimarea unei poziții referitoare la independența sistemului judiciar din perspectiva răspunderii materiale și a independenței financiare.

Independența justiției reprezintă o componentă esențială a statului de drept, în care cele trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – trebuie să fie într-un permanent echilibru, dat tocmai de egalitatea ce există din punct de vedere constituțional„, se arată într-un comunicat oficiat.

Mai mult, potrivit sursei citate, Consiliul subliniază că legislația actuală reglementează răspunderea magistraților sub o triplă formă: „disciplinară, penală și civilă (materială), astfel că nu este necesară adoptarea altor dispoziții legale privind aceste aspecte”, iar o altă reglementare ar reprezenta „o perturbare a echilibrului” cu celelalte două puteri din stat.

„O altă reglementare, care nu își găsește corespondentul în forme similare de răspundere a membrilor celorlalte două puteri în stat, cea legislativă și cea executivă, reprezintă în sine o perturbare a echilibrului dintre acestea, cu grave consecințe pentru buna funcționare a societății.

Sistemul judiciar a dovedit de-a lungul timpului că are capacitatea de a se autoregla, inclusiv prin sancționarea sub cele trei forme a magistraților, fiind, de altfel, și singura dintre cele trei puteri care are reglementată o formă a răspunderii materiale. De aceea, orice inițiativă legislativă care să aibă ca obiect angajarea răspunderii materiale a magistraților în alte coordonate decât cele deja existente în prezent este inoportună„, se mai arată în comunicat.

 

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi