PSnews

PSnews VIDEO

Dăncilă nu vede nicio fisură în PSD. „Am văzut acuzații, asta e democrația!” EXCLUSIV

psnews.ro

Președintele Organizației Femeilor Social-Democrate, europarlamentarul Viorica Dăncilă, nu dă nicio șansă de fragmentare a PSD, infirmând astfel zvonurile privind o eventuală spargere a formațiunii sub presiunea aripii rebelilor din Iași și Banat.

Am văzut acuzații (la adresa lui Liviu Dragnea -n.r.), asta e democrația, fiecare își spune păunctul de vedere! Ceea ce pot eu să vă spune este că PSD este un partid unit, că avem o foarte bună colaborare între partid și Guvern”, a precizat lidera femeilor social-democrate, într-un interviu exclusiv acordat PSNews.ro.

Europarlamentarul menți0onează că măsurile aplicate până în prezent de guvernul PSD-ALDE încep să își arate roadele, amintind impulsul prmit de mediul privat în timpul guvernării PSD anterioare, când creșterile salariale și reducerea TVA-ului au generat rezultate financiare mai bune pentru companiile prezente pe piața locală.

Pe cei care ne critică în permanență și care își arată îngrijorarea îi rugăm să aștepte până la finele anului, când noi am promis că ne vom încadra atât în limita de deficit și vom avea și creștere economică.

Suntem țara din UE cu cea mai mare creștere economică și cred că fiecare dintre noi ar trebui să fim mândri și să popularizăm acest lucru, cel puțin din punct de vedere al imaginii pe care o oferim spre exterior”, amintește Dăncilă.

Criticile sunt binevenite, dar doar atâta vreme cât oferă și o alternativă, mai spune Viorica Dăncilă, privind spre partide de opoziție de genul USR, care par să respingă orice idee lansată de social-democrați.

Când critici, critici, critici și nu vii cu nimic în schimb, că nu ai un program, nu poți oferi o alternativă, deja aceste lucruri nu sunt credibile. Observăm criticile venite din partea presei sau a unor ONG-uri, este părerea lor.

Esențial pentru noi este să respectăm programul de guvernare și să avem creștere economică, iar aceasta să se vadă în buzunarele românilor”, anunță europarlamentarul.

Ajustările aduse în ultima perioadă programului de guvernare al PSD nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni, după cum spune Viorica Dăncilă.

Asta arată responsabilitate. Arată că atunci când vrei să aplici o măsură este foarte important să faci simulări și să vezi efectul pe care o are această măsură în domeniul pe care vrei să o aplici. Dacă efectul poate constitui o barieră în cale dezvoltării unor companii, a unor societăți, în calea dezvoltării veniturilor unor oameni este bine să nu o aplici.

Este prima dată în România când un guvern studiază foarte serios impactul măsurilor pe care ar dori să le ia. Am văzut până acum măsuri impuse care au avut efecte dezastruoase. Trebuie să dăm dovadă de mai multă responsabilitate. Ținta programului de guvernare a rămas aceeași: 1,5 milioane de români în clasa de mijloc. Să nu uităm și faptul că, în momentul în care a fost făcut acest program de guvernare, noi nu ne aflam efectiv la guvernare pentru a face aceste simulări”, punctează europarlamentarul social-democrat.

O parte din măsurile la care guvernul Tudose a renunțat ar putea reveni însă, într-un moment oportun, când ar reuși să producă și efectele dorite inițial de creatorii programului de guvernare al PSD, mai spune Viorica Dăncilă.

Urmăriți secvența de la minutul 3:41 până la minutul 9:27

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi