PSnews

Ultima Oră

Este Trump șantajat de Rusia? Neliniști înaintea învestiturii

Donald Trump steag Rusia
bbc.rom

Fanii lui Donald Trump au motive de îngrijorare înainte ca politicianul să depună jurământul de învestitură (programat pe 20 ianuarie), în condițiile în care mass media au scris că republicanul ar putea fi șantajat de către Rusia.

Serviciile ruse de informaţii ar avea înregistrări de natură sexuală cu preşedintele american ales Donald Trump, cu care pot să îl şantajeze, transmite presa străină, care citează o copie a raportului comunităţii americane de informaţii publicate de Buzzfeed (disponibilă AICI), însă a cărei autenticitate nu a fost confirmată, potrivit Digi24.ro.

„Un fost ofiţer din serviciile de informaţii ruse susţine că FSB l-a compromis pe Trump prin activităţile sale la Moscova suficient pentru a-l putea şantaja. Potrivit mai multor surse apropiate dosarului, comportamentul său la Moscova a inclus acte sexuale «perverse» care au fost aranjate/monitorizate de FSB”, se arată în documentul care le-ar fi fost preşedintelui în exercițiu Barack Obama şi succesorului acestuia, Donald Trump.

Potrivit documentului, autorităţile ruse l-ar fi cultivat” pe Trump de cel puţin cinci ani, la ordinele lui Vladimir Putin, pentru a provoca discordie şi diviziune în SUA şi în NATO.

Memo-ul publicat afirmă că Moscova, la ordinul lui Putin şi sub coordonarea purtătorului său de cuvânt Dmitri Peskov, le-ar fi furnizat lui Trump şi echipei sale informaţii importante despre oponenţii lui, inclusiv despre candidata democrată Hillary Clinton, timp de mai mulţi ani. Informaţia a fost confirmată de un apropiat al republicanului, care a organizat vizitele recente la Moscova ale acestuia şi care a spus, în iunie 2016, că informaţiile ruse au fost de mare ajutor”.

Operaţiunea Kremlinului ar fi constat şi în a-i oferi lui Trump mai multe contracte imobiliare profitabile, inclusiv privind viitorul Campionat Mondial de Fotbal, din 2018, pe care, însă, republicanul le-a refuzat.

Alt aspect important al operaţiunii ruse vizându-l pe Trump ar fi constat în obţinerea de materiale sexuale compromiţătoare. Printre acestea, s-ar fi numărat filmări cu republicanul întreţinând relaţii sexuale cu mai multe prostituate într-un apartament de la hotelul Ritz Carlton, unde a stat familia prezidenţială americană. Episodul ar fi avut loc în 2013. Hotelul se afla sub controlul FSB, care a instalat microfoane şi camere de luat vederi.

Anchetatorii americani nu au putut confirma deocamdată materialul despre afacerile personale şi financiare ale lui Trump cu moguli ruşi şi nu numai, despre care SUA au conchis că sunt spioni.

Trump a răspuns marţi seară într-un mesaj pe Twitter, calificând acuzaţiile drept ŞTIRI FALSE O VÂNĂTOARE DE VRĂJITOARE POLITICĂ!”.

Echipa sa de tranziţie nu a răspuns deocamdată cererilor de comentariu, iar FBI a refuzat să comenteze.

La rândul ei, administrația prezidențială de la Kremlin a dezminţit miercuri că deţine informaţii compromiţătoare despre Donald Trump sau Hillary Clinton şi a denunţat ca fabricate şi „total absurde” acuzaţiile potrivit cărora ar avea un presupus dosar în acest sens.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat într-o conferinţă de presă prin telefon că acest presupus dosar este o farsă vizând să deterioreze şi mai multe relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite. Peskov a respins miercuri aceste informaţii de presă, calificându-le drept „fabricate întru totul şi absurdităţi absolute” și adăugând că Moscova „nu se angajează în colectarea de material compromiţător”.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Popescu

    11 ianuarie 2017, 18:11 la 18:11

    Iar vax-uri!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi