Atac armat asupra consulatului onorific al Suediei în Turcia. O angajată a fost grav rănită

Sursă foto: Freepik.com
Sursă foto: Freepik.com

O angajată turcă a fost grav rănită marţi într-un atac armat asupra consulatului onorific al Suediei din provincia Izmir din vestul Turciei, autorul fiind arestat, potrivit oficialilor şi relatărilor mass-media, scrie AFP.

Biroul guvernatorului a transmis că atacul a fost comis de o persoană „dezechilibrată mintal” în districtul Konak din Izmir, la ora 09.45 GMT. El nu a menţionat consulatul.

Atacul a avut loc în faţa consulatului onorific al Suediei, a informat postul privat NTV. Femeia rănită, care lucra acolo ca secretară, este în stare critică.

Autorităţile turce l-au arestat pe atacator şi au deschis o anchetă, a precizat biroul guvernatorului.

Consulatele onorifice reprezintă interesele cetăţenilor lor în străinătate, dar nu sunt conduse de diplomaţi profesionişti.

Acest atac survine într-un moment în care Suedia este prinsă într-o criză diplomatică, mai multe state musulmane acuzând-o că a autorizat profanarea Coranului pe teritoriul său.

Luni, doi bărbaţi au dat foc unui exemplar al cărţii sfinte musulmane în faţa parlamentului din Stockholm.

La sfârşitul lunii iunie, aceşti doi bărbaţi au rupt câteva pagini din Coran în faţa celei mai mari moschei din capitala suedeză, iar pe 20 iulie au profanat acest text, fără a-l arde, în faţa ambasadei irakiene.

Suedia condamnă aceste profanări, apărând în acelaşi timp dreptul constituţional la libertatea de exprimare.

Ea şi-a intensificat alerta antiteroristă, recunoscând că distrugerea Coranului „a crescut riscurile pentru Suedia” şi suedezi.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL