CNN: Anunţul unui acord între Israel şi Hamas ar putea fi făcut chiar astăzi

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Qatarul speră să anunţe un acord, chiar marţi, 21 noiembrie, pentru eliberarea ostaticilor civili luaţi de Hamas în atacul din 7 octombrie, în schimbul unei pauze în lupte, au declarat pentru CNN o sursă diplomatică şi o altă sursă familiară cu discuţiile. Mişcările palestiniene ţin captivi cel puţin 240 de ostatici în Fâşia Gaza, iar şase dintre aceştia au dublă cetăţenie, israeliană şi română.

Oficialii americani apropiaţi de negocieri au subliniat că, deşi acordul nu este perfectat, sunt din ce în ce mai optimişti şi cred că săptămânile de muncă dificilă sunt pe cale să dea roade în ceea ce priveşte eliberarea ostaticilor.

„Este foarte aproape”, a declarat un oficial american de rang înalt pentru CNN.

Două surse israeliene spun, de asemenea, că un acord ar putea fi anunţat chiar marţi. Eliberarea deţinuţilor pe care Hamas îi cere la schimb trebuie să fie aprobată de guvernul israelian, dar nu se aşteaptă ca aceasta să fie un obstacol, spune una dintre ele.

Acordul ar urma să prevadă eliberarea a 50 de femei şi copii ostatici pe care gruparea militantă i-a luat în timpul atacului din 7 octombrie asupra Israelului, în schimbul unei pauze de patru-cinci zile în lupte şi a trei deţinuţi palestinieni pentru fiecare ostatic civil eliberat, potrivit mai multor surse.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: