Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește pe 10 iulie 2023

Uniunea Europeana/news.ro
Uniunea Europeana

Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE) se reuneşte la 10 iulie 2023, la Bruxelles, pentru a lua în discuţie subiecte precum priorităţile noii preşedinţii a UE, bugetul pe termen lung al Uniunii, statul de drept, tema „viitorul Europei”, scrie site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

Preşedinţia spaniolă a Uniunii (iulie – decembrie 2023) va prezenta, în sesiune publică, priorităţile mandatului său. Miniştrii vor avea posibilitatea să îşi prezinte observaţiile. Priorităţile preşedinţiei spaniole au fost făcute publice la 15 iunie 2023 de către preşedintele guvernului spaniol, Pedro Sanchez. Astfel, cele patru priorităţi asumate de Spania de la 1 iulie sunt promovarea reindustrializării Europei, avansul în tranziţia ecologică, consolidarea pilonului social şi consolidarea unităţii europene, conform site-ului https://spanish-presidency.consilium.europa.eu/en/.

De asemenea, Consiliul va desfăşura o dezbatere de orientare privind revizuirea, la jumătatea perioadei, a cadrului financiar multianual 2021-2027. Acest punct va fi abordat şi în sesiune publică. În iunie 2023, Comisia a propus să consolideze bugetul pe termen lung al UE 2021-2027 într-o manieră direcţionată, pentru a se asigura că bugetul Uniunii poate continua să realizeze cele mai importante obiective, prin: înfiinţarea unei facilităţi pentru Ucraina de 50 de miliarde de euro pentru 2024-2027; 15 miliarde de euro pentru a ajuta UE să abordeze dimensiunile interne şi externe ale migraţiei, nevoile care decurg din consecinţele globale ale războiului de agresiune a Rusiei în Ucraina etc, conform site-ului https://commission.europa.eu/.

Nu în ultimul rând, preşedinţia spaniolă va face o prezentare a evaluării planificate a dialogului anual al Consiliului privind statul de drept, scrie site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

La rubrica „Diverse”, Comisia îşi va prezenta raportul din 2023 privind statul de drept. De altfel, Comisia a făcut public, la 5 iulie 2023, raportul din 2023 privind statul de drept. Cel de-al patrulea raport anual al Comisiei privind statul de drept pentru fiecare dintre ţările membre arată că 65% dintre recomandările făcute anul trecut au fost satisfăcute integral sau parţial. Raportul include o comunicare care examinează situaţia în UE ca întreg şi 27 de capitole privind fiecare stat membru care abordează evoluţiile semnificative din iulie 2022. Raportul acoperă patru segmente principale – sistemele de justiţie naţionale, cadrele de luptă anticorupţie, pluralismul media şi alte mecanisme instituţionale de verificare şi control, notează site-urile https://ec.europa.eu/ şi https://www.consilium.europa.eu/.

„Acest raport privind statul de drept arată că nu există o deteriorare radicală sau derivă în niciun stat membru”, a spus comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, în cadrul unei conferinţe de presă, la 5 iulie, potrivit Reuters. Raportul face apel în continuare la ameliorări în domenii printre care independenţa media şi judecarea corupţiei la nivel înalt.

De asemenea, Comisia va furniza informaţii cu privire la organismul interinstituţional de etică propus.

***
Anteriorul Consiliu Afaceri Generale al Uniunii a avut loc la 27 iunie 2023, la Luxemburg. În cadrul unei sesiuni publice, Consiliul a trecut în revistă lucrările referitoare la propunerea Parlamentului European de revizuire a normelor UE privind alegerile pentru Parlamentul European. Propunerea a fost discutată ultima dată de miniştri în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale din octombrie 2022. De atunci, preşedinţia a efectuat un sondaj privind opiniile detaliate ale statelor membre cu privire la diferitele dispoziţii ale propunerii PE. Dezbaterea a confirmat sprijinul puternic al statelor membre pentru eforturi în vederea consolidării dimensiunii europene a alegerilor pentru PE, precum şi opiniile lor diferite în legătură cu elemente specifice ale propunerii PE. Însă cele mai mari dificultăţi au fost legate de propunerile privind procedura candidaţilor cap de listă şi o circumscripţie la nivelul UE bazată pe liste transnaţionale, menţionează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

De asemenea, în cadrul CAG din 27 iunie, Consiliul a aprobat programul său pe 18 luni, care acoperă perioada cuprinsă între 1 iulie 2023 şi 31 decembrie 2024. Programul a fost pregătit de preşedinţiile spaniolă, belgiană şi ungară, precum şi de Înaltul Reprezentant în ceea ce priveşte Consiliul Afaceri Externe, în cooperare cu Comisia.

***
Consiliul Afaceri Generale (CAG) este una dintre cele 10 formaţiuni ale Consiliului UE, care pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte rezultatele acestora, dar, în acelaşi timp, este responsabil şi de o serie de domenii de politică transsectorială. Politicile transsectoriale, de care se ocupă CAG, sunt extinderea UE şi negocierile de aderare, adoptarea cadrului financiar multianual (planul bugetar pe şapte ani al UE), politica de coeziune, organizarea instituţională a UE. CAG se ocupă, de asemenea, de orice alt dosar pe care i-l încredinţează Consiliul European.

Consiliul Afaceri Generale este alcătuit, în principal, din miniştrii afacerilor europene ai tuturor statelor membre ale UE. La reuniuni este reprezentată şi CE prin comisarul care răspunde de relaţiile interinstituţionale, în funcţie de subiectul dezbătut. Consiliul UE exercită, împreună cu PE, funcţiile legislativă şi bugetară, fiind compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, potrivit art. 16 din Tratatul Uniunii Europene, vizitat pe site-ul https://eur-lex.europa.eu/.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL