Jandarmeria Română: Decizia protestatarilor de a circula pe contrasens pe A4 a fost exclusiv a acestora

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au informat, miercuri, referitor la acuzaţiile protestatarilor că jandarmii le-au întins „o capcană” şi şoferii au pătruns pe contrasens cu autovehiculele, pe banda de urgenţă a autostrăzii A4, că a fost „o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicaţii din partea forţelor de ordine”.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Jandarmeria Română, pe 16 ianuarie, coloana de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoţită de o autospecială de jandarmi, cu direcţia către port.

„Întrucât accesul spre Port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi şi autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staţioneze, ca urmare a acestui blocaj. Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porţilor 7 şi 9 din Port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecţionat către aceste zone. Întrucât drumul către Port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgenţă, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgenţă spre zona porţilor 7 şi 9”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, înainte de efectuarea acestei manevre, un jandarm a coborât din autospecială, observând că o parte dintre autovehiculele intenţionează să o ia pe contrasens, punându-le în vedere acestora că trebuie să staţioneze în locul unde se aflau.

„Menţionăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceştia trebuie să-i urmeze. Deplasarea autovehiculelor care făceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicaţii din partea forţelor de ordine”, reiese din comunicat.

Autoturisme şi camioane ale fermierilor şi transportatorilor au continuat protestul marţi seară, pentru a patra zi consecutiv, ei blocând accesul la porţile numerele 7, 9 şi 10 Bis ale portul maritim.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat, miercuri, că 30 de protestatari au rămas fără permisele de conducere după ce, marţi seară, coloana de autovehicule a pătruns pe autostrada A4, pe contrasens, punând în pericol grav siguranţa traficului rutier în zonă.

Protestatarii care erau pe autostrada A4 şi se îndreptau către port au acuzat că li s-a întins „o capcană”, pentru că ar fi fost dirijaţi de jandarmi să meargă pe contrasens, pe banda de urgenţă a autostrăzii A4, ulterior fiind opriţi de poliţişti şi sancţionaţi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL