„Legea arendei” este neconstituțională

Combină agricolă într-un lan de grâu
Sursa foto: economedia.ro

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, marţi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei, dar şi pe cea a preşedintelui Klaus Iohannis, privind modificările aduse Codului civil referitoare la regimul arendei, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR. Prevederea ca un contract comercial prin care este dat în folosință un teren agricol să fie încheiat pentru cel puțin 7 ani, încalcă dreptul la proprietate. Mai mult, arendașii ar putea să schimbe între ei terenurile, fără acordul proprietarului.

Parlamentari din Forţa Dreptei şi din USR au reclamat la CCR încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietatea privată şi regimul acesteia, a principiului egalităţii în drepturi şi a egalităţii în faţa legii, a principiul libertăţii economice şi a libertăţii contractuale a părţilor, precum şi a principiului referitor la proporţionalitatea reglementărilor care restrâng drepturi fundamentale şi a rigorilor impuse de prevederile Constituţiei referitoare la statul de drept.

 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: