Poliția Română are în dotare pistoalele cu electroșocuri, dar nu le poate folosi

Sursa: Facebook

Deși au fost înarmați cu pistoale cu electroșocuri, polițiștii nu au voie să le folosească deoarece, teoretic, nu există procedura oficială de intervenție, document ce ar trebui emis de șeful Poliției Române. 

Deși au primit câteva zeci de dispozitive cu electroșocuri de tip taser – un mijloc neletal pentru imobilizarea infractorilor, care se află în dotarea forțelor de ordine moderne din toată lumea –, polițiștii nu le pot utiliza pentru că responsabilii Poliției Române nu au pus la punct și procedura de folosire a acestora.

După ce Poliția Română a achiziționat în 2020 peste zece mii de bastoane cu electroșocuri, care ulterior s-au dovedit total inutile pentru că erau de proastă calitate, sindicaliștii din poliție au decis să acționeze și au demarat o serie de demersuri pentru a se dota cu mijloace nelatale de imobilizare a infractorilor. Astfel, Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL a încheiat un parteneriat cu o entitate privată, înțelegere în urma căreia la Poliția Capitalei au ajuns 40 de dispozitive cu electroșocuri de tip taser.

„Avantajul utilizării acestor noi mijloace este reprezentat de riscul scăzut de vătămare, atât în privința agresorilor, cât și a polițiștilor, dar și de posibilitatea de imobilizare eficientă a persoanelor care reprezintă un pericol pentru sine sau pentru cei din jur“, a comunicat EUROPOL.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: