Proces colectiv împotriva platformei de gunoi Rom Waste a fostului primar general Videanu

Dâmbovița
Sursa foto: ISU Botoșani

Platforma de gunoi Rom Waste din Dragomirești Ilfov, deținută de fostul primar general Adriean Videanu, este vizată de un proces colectiv inițiat de oamenii care locuiesc în vecinătate și a căror sănătate este amenințată prin transformarea comunitățile „în coșul de gunoi al sectorului 1 și al sectorului 4”. Inițiatorii demersului vorbesc despre riscul unor afecțiuni grave precum leziuni cerebrale, renale şi ale căilor respiratorii, cancer, ciroza sau chiar boala Alzheimer. Potrivit unor surse de încredere, Adriean Videanu urmează sa fie audiat in perioada imediat următoare. 

Platforma de gunoi din Dragomiresti Ilfov aflată în imediata vecinătate a unui cartier nou de vile și a blocurilor din sectorul 1 și sectorul 6 ale Bucureștiului este o sursă inepuizabilă de nemulțumiri pentru locuitorii care s-au confruntat în decursul timpului cu neajunsuri cum ar fi disconfortul olfactiv, mirosuri neplăcute, poluarea aerului, infestarea pânzei freatice și a apelor subterane de la levigatul și substanțele provenite de la deșeurile “prelucrate“ în condiții neconforme. După scandalul din județul Prahova de săptămâna trecută în care a fost implicată tot o platformă de tratare a deșeurilor asemănătoare cu cea de la Dragomirești, procurorii și polițiștii au dispus arestarea a 12 persoane implicate în activități cu deșeuri care duc la poluare, contaminare și afectarea sănătății publice, scrie avertizorideintegritate.ro, potrivit Avertizori de Integritate.

“Se pare că atât autoritățile locale cât și reprezentanții statului român, care fac strategii pentru bunăstarea populației, nu sunt interesați de opinia comunității”, declară pentru Redacția Avertizori de Integritate dl. Vasile Petrescu din localitatea Dragomirești.

Astfel, la inițiativa ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU GESTIONAREA INTEGRATĂ A DEȘEURILOR MUNICIPALE ÎN MUNICIPIUL BUCUREȘTI (ADI București) s-a decis amplificarea contaminării și poluării populației prin mărirea cantității de gunoaie care ajung la Dragomirești cu peste 250.000 tone anual prin atribuirea contractului de tratare mecano-biologică a deșeurilor provenite din sectorul 1 și sectorul 4 ale Bucureștiului către Rom Waste.Aceasta atribuire din partea ADI București catre Rom Waste a avut loc la data de 21.11.2023 si priveste contracte in valoare de 83.101.818,73 lei.

Platforma de la Dragomirești pune în pericol sănătatea publică

Platforma de la Dragomirești nu reușea oricum să trateze deșeurile puține venite până în prezent pe acest amplasament într-o manieră conformă și care să nu pună în pericol sănătatea publică din cauza lipsei instalațiilor și a distanțelor foarte apropiate de casele locuite.

 “Însă goana după banii  publici  a d-lui Adriean Videanu și corupția din sistem au dus la suplimentarea cu peste 250.000 de tone de deșeuri anual la platforma de la Dragomirești care vor avea un efect distrugător pentru populația din jur”, ne arată doamna Dinu Maria, din Dragomirești Vale, îngrijorată de viitorul locuitorilor din localitatea menționată.

Distrugător și pentru faptul că acest nou contract care are o denumire pompoasă “Tratarea mecano biologica a deșeurilor“ prevede ca deșeurile să fie tratate în sensul în care acestea vor fi întinse pe platforme și aerisite până se evaporă mirosurile. Acestă evaporare de mirosuri va purta în aer substanțe nocive în suspensie care vor afecta sănătatea locuitorilor din Dragomirești, sectorul 1 și sectorul 6 și care vor fi respirante atât ziua cât și noaptea, uneori fără a fi sesizate olfactiv.

Poluarea generată de tratarea deșeurilor în proximitatea locuințelor provoacă boli extrem de grave

Potrivit sursei citate, este vorba de boli extrem de grave:  mercurul are o toxicitate extrem de mare și poate produce leziuni cerebrale, renale şi ale căilor respiratorii, plumbul poate duce la îmbolnăvirea cu cancer iar o expunere de lungă durată poate avea efecte devastatoare asupra creierului, antimoniul este o substanță extrem de nocivă care poate cauza cancer, cuprul poate provoca ciroza, boala Wilson şi boala Alzheimer.

Pulberile în suspensie produc infecţii respiratorii şi boli aerogene (difterie, scarlatină, tuberculoză, pneumonie, tuse convulsivă), viroze (gripă, guturai, rujeolă, varicelă, oreion) şi micoze pulmonare.

Astfel prin atribuirea acestor contracte care duc la o creștere exponențială a cantităților de gunoaie în amestec cu substanțe nocive și poluante care ajung la platforma din Dragomirești vor duce la o creștere a morbidității populației din localitate cât și din sectorul 1 și sectorul 6 al Bucureștiului.

“Suntem o comunitate activă și ne-am unit demersurile cu populația afectată din sectorul 1 și sectorul 6, avem juriști și avocați în comunitățile noastre care și ei sunt speriați de viitorul pe care ni-l pregătesc autoritățile statului împreună cu oamenii de afaceri meschini care vor să ne vândă sănătatea chiar în an electoral când au nevoie de voturile noastre”, spune dna Stan Elena, din Dragomirești Vale.

AVOCAȚII ȘI JURIȘTII AU ÎNCEPUT DEMERSURILE ÎMPOTRIVA AFACERII CU GUNOI A LUI ADRIEAN VIDEANU

Alături de cetățenii din Dragomirești , sectorul 1 și sectorul 6 am inițiat un demers judiciar, adică un proces colectiv prin care urmărim să anulăm toate actele care transformă comunitățile noastre în coșul de gunoi al sectorului 1 și al sectorului 4 prin dirijarea tuturor gunoaielor produse în aceste sectoare către Dragomirești.

Pentru anularea acestor acte avocații și juriștii care reprezintă grupul de cetățeni declară că este necesară parcurgerea unor etape concrete văzând că influența grupului de interese care vrea să contamineze populația se întinde până la unele complete din CNSC și chiar la unele complete de la Curtea de Apel București, unde urmărește să și valideze ilegalitățile decise în cadrul ADI București.

“Aceste etape presupun formularea unei plângeri penale colective al cărui text îl facem  public prin intermediul Redacției Avertizori de Integritate pentru a fi semnată de cât mai mulți oameni și pentru a fi depusă rapid la parchetul competent”, mai adaugă avocata care reprezintă cetățenii din comunitățile afectate. Aici sperăm că și procurorii din București se vor mobiliza la fel de rapid ca și procurorii din Prahova într-un caz similar în care au dispus saptămâna trecută arestarea și cercetarea a 12 persoane implicate în contracte și infracțiuni cu deșeuri.

DEMERS FĂRĂ PRECEDENT: OAMENI DE AFACERI, POLITICIENI, ÎNALȚI FUNCȚIONARI, CHEMAȚI ÎN INSTANȚĂ SĂ DEA EXPLICAȚII

De asemenea urmează introducerea unei cereri de chemare în judecată împotriva persoanelor fizice, funcționari publici, membrii din conducerea ADI București, membrii din completele CNSC, oameni politici, demnitari în vederea solicitării de daune personale ca urmare a deciziilor luate împotriva comunităților locale și punerea de sechestre asigurative pe bunurile și conturile acestor persoane mai adaugă juriștii care se ocupă de aceste demersuri.

Pentru a face posibil acest demers vă propunem să vă alăturați inițiativei noastre prin semnarea plângerii penale publicate de Redacția Avertizori de Integritate.

“Considerăm că o plângere penală colectivă este un demers mult mai consistent, cu mai multe șanse de reușită și presiunea socială exercitată este mult mai mare. Alta este situația când formulezi o plângere penală din partea a zeci de mii sau poate sute de mii de cetățeni ținând cont că populația însumată din Dragomirești, sectorul 1 și sectorul 6 depășește cifra de 800.000 locuitori și care vor reclama nelegalități flagrante, abuzuri și își vor manifesta dezacordul față de maniera ascunsă a autorităților care prin încălcarea legii atribuie contracte care duc la afectarea sănătății publice și creșterea gradului de morbiditate”, declară pentru Redacția Avertizori de Integritate avocații care se ocupă de acest caz al căror nume este lesne de înțeles că nu poate fi făcut public pentru moment. Concret aceștia propun informarea publicului privind programul de funcționare și locul de amplasare al unor corturi mobile pentru strângerea de semnături pentru plângerea penală de mai jos.

Acestea vor fi amplasate în zilele de sâmbătă și duminică a fiecărei săptămâni până în data de 15 decembrie în fața Primăriei Dragomirești Vale, Primăria Sectorului 1 și Primăria Sectorului 6 di București între orele 12 și 18. Rugăm semnatarii să se prezinte cu actul de identitate pentru ca semnătura să fie valabilă, precizează avocații care au redactat sesizarea penală.

În încheiere dl. Marin Daniel din Dragomirești se adresează cetățenilor care vor semna plângerea penală redactată de avocați și juriști spunându-le acestora că politicienii, aleșii locali, funcționarii publici, foștii primari generali, membrii CNSC și alți reprezentanți ai statului pot face obiectul controlului cetățenilor în orice moment al mandatului lor sau după expirarea acestuia, nu numai cu prilejul alegerilor. Acest control se realizează prin parchetele competente și instanțele de judecată care au capacitatea de a verifica legalitatea activității lor și a actelor emise de aceștia.

Este important să înțelegem că dumneavoastră, cetățenii din Dragomiresti, sectorul 1 și sectorul 6, afectați de contaminare și poluare sunteți în control asupra tuturor demersurilor întreprinse de autoritățile publice care ne pun viața și sănătatea în pericol, indiferent de factorul politic care se manifestă în interiorul acestora.

Atașăm plângerea penală semnată  până în prezent de 121 de persoane. Este ușor să ajungem chiar și la 100.000. Să o facem, mai adaugă dl. Marin Daniel din Dragomirești Vale, pentru redacția Avertizori de Integritate.

Sursa foto realitatea.net

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL