Sănătate, tuturor! Beneficiile medicinii regenerative

Medicina regenerativă este o ramură relativ nouă la noi, în timp ce în Occident este dezvoltată și aplicată însă de la începutul anilor 90.

Aceasta pornește de la capacitatea naturală a corpului uman de a se auto-vindeca in anumite cazuri, dar se bazează pe terapii și tratament inovative.

„Spre exemplu, afirmă dr. Liliana Constantinescu, invitată în emisiunea Sănătate, tuturor!, de vineri, 27 octombrie, știm cu toții că o piele tăiată se reface, sau că oasele se pot vindeca.  Medicina regenerativă vine și restartează procesele noastre naturale, bineînțeles ajutată prin terapii  moderne, care sunt rezultatul unor cercetări solide”, mai spune specialistul.

Aceasta subliniază faptul că stresul permanent, munca prea multă, somnul, hrana dezordonate – toate acestea ajung să degradeze capacitatea noastră de a funcționa și de a ne auto-regenera.

Mai târziu, spune dr. Liliana Constantinescu, apare procesul firesc al imbătrânirii, ale cărui etape ar trebui să știm cum să le gestionăm.

„Medicina regenerativă vine cu câteva terapii interesante, unele dintre acestea fiind deja prezente și în România. Vorbim despre medicina hiperbară, ozonoterapia, terapia cu PRP, terapia cu plasmă îmbunătățită cu proteine bioactive, cea cu celulele stem, le enumeră fondatoarea SwissMed Clinic.

Urmărește ediția cu dr Liliana Constantinescu, fondatoarea SwissMed Clinic, pe canalul nostru You Tube.

Emisiunea Sănătate, tuturor!, cu Mihaela Tatu,  este prezentată de Team Dental Clinic Timișoara.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: