Vosganian explică de ce Băsescu trebuie anchetat de procurori

Senatorul PNL, Varujan Vosganian, a explicat pe blogul personal de ce Președintele României, Traian Băsescu, ar trebui anchetat în dosarul în care este anchetat pentru sbuminarea economiei naționale.

Vosganian, fost ministru al Economiei, este urmărit penal  din 2013 de către procurorii DIICOT,fiind acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale.

Procurorii DIICOT susţin că Varujan Vosganian, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, pe când era ministru al Economiei în guvernul Tăriceanu, şi Adriean Videanu, în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, pe când era ministru al Economiei în guvernul Boc, „au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr 6 ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul IOAN NICULAE şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD”.

Senatorul PNL precizează că ”zilele trecute şi, ca de fiecare dată, cu duioşie, preşedintele României şi-a reamintit de mine. De această dată exprimându-şi regretul că Senatul, cu un an în urmă, a făcut scut în faţa mea, pentru a se opune începerii cercetării penale. Expresia e corectă, dat fiind că 85% dintre senatori (cam 120 de votanţi din cei prezenţi şi din toate grupurile parlamentare) au votat în apărarea mea, în urma dovezilor pe care le-am prezentat.”

Vosganian mai explică următoarele: ”Aşadar, în februarie 2008, în urma creşterii substanţiale a gazelor din import (tendinţă care s-a menţinut pe tot parcursul anului) am oferit pentru o perioadă de şase luni, potrivit legii şi cu încuviinţarea Guvernului, un discount care acoperea o parte a creşterii preţului gazului. Această măsură, pentru că a fost benefică pentru toată lumea (furnizori de gaze, producători de îngrăşăminte, fermieri şi buget) a fost prelungită pentru încă şase luni, la solicitarea ministrului de atunci al agriculturii, Dacian Cioloş, solicitare acceptată, de asemenea, de Guvern. În martie 2009, Guvernul lui Emil Boc a prelungit din nou discountul.

Dar, mai mult decât atât, Emil Boc a propus, prin OUG, adăugarea unei facilităţi (furnizarea gazelor doar din producţia internă) mult mai substanţiale. OUG a fost aprobată de Parlament şi promulgată imediat de preşedinte care nu a avut nicio obiecţie.”

Invocând aceste argumente, Vosganian consideră că atât Traian Băsescu, cât și Emil Boc trebuie anchetați și cercetați alături de el.

”Să rezumăm. Dacă eu sunt prezumtiv vinovat şi merit să fiu cercetat, atunci Traian Băsescu şi Emil Boc o merită cu vârf şi îndesat, cu de zece ori mai multe argumente decât mine. Dacă Traian Băsescu se consideră nevinovat, atunci nu văd de ce ar trebui să deplângă gestul legitim şi în aplicarea drepturilor constituţionale al Senatului de oprirea a cercetării penale în cazul meu, ci dimpotrivă, să-l salute ca pe un triumf al dreptăţii. Dar, cum spuneam în titlu, tupeul e mare”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL