EXCLUSIV Ce spune omul doi din PC despre colaborarea cu PLR

Grupul liberal-conservator PC PLR a devenit cel de-al treilea grup ca mărime, după ce deputații PLR s-au alăturat grupului PC, în urma discuțiilor dintre Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

Colaborarea dintre cele două partide este doar la nivel parlamentar, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Contact de PSnews.ro, vicepreședintele Partidului Conservator, Codrin Scutaru a declarat că alăturarea deputaților PLR de grupul parlamentar PC are ca scop susținerea măsurilor de centru-dreapta din programul de guvernare

„Este o colaborare parlamentară menită să susțină măsurile de centru-dreapta din programul de guvernare, toate măsurile care vor fi anunțate de președinții celor două partide în cursul acestei săptămâni, vor avea parte de o susținere a celui de-al treilea grup parlamentar ca și mărime.  Cu îndemnurile firești ale electoratului de centru-dreapta care ne-a votat în 2012 ca USL și care sunt în zona de activitate”, a declarat Codrin Scutaru pentru PSnews.ro

Întrebat dacă este posibilă dezvoltarea parteneriatului și pe alte planuri, vicepreședintele PC a declarat:

„Probabil mâine va ajunge și la Senat. Vom vedea cum colaborăm. După ce vom avea acest grup al nostru care se dezvoltă, pentru că e grupul PC care își modifică denumirea în grupul liberal conservator PC-PLR, tind să cred că va fi o colaborare cu parteneri care se respectă între ei”, a mai spus acesta.

Totodată, deputatul conservator Vasile-Cătălin Drăgușanu a declarat în exclusivitate pentru PSnews.ro că momentan se discută strict despre o colaborare la nivel parlamentar, nefiind încă vorba despre o fuziune .

„Nu s-a discutat despre o fuziune cu PLR. Discutăm strict despre o colaborare la nivelul Parlamentului. După alegerile prezidențiale mai vedem, dar deocamadată protocolul este la nivel Parlamentar”.

Întrebat dacă la cele două comisii deținute de PNL, respectiv Comisia Afacerilor Europene condusă de Bogdan Țimpău și Comisia Buget-Finanțe, condusă de Eugen Nicolaescu, vor fi schimbați președinții, deputatul a declarat:

„La Comisia de Afaceri Europene este dnul Țimpău deputat liberal. Nu știu dacă dumnealui trece în grupul dnului Tăriceanu, dar nu am avut astfel de discuții până acum. Protocolul, în faza în care eu l-am văzut, precizează că grupul PC își conservă funcțiile pe care le-a câștigat în urma negocierilor cu alte grupuri parlamentare, urmând ca prin creșterea grupului și primirea în rândul nostru a colegilor de la PLR, eventualele noi funcții câștigate la nivel parlamentar și la nivelul instituțiilor din subordinea Parlamentului ar putea intra într-o nouă negociere între PC și PLR”, a declarat pentru PSnews.ro deputatul conservator Cătălin Drăgușanu.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: