EXCLUSIV INTERVIU Strategul politic al lui Bill Clinton: Ponta, cel mai bun comunicator. Iohannis mai are de învățat

Psnews.ro continuă seria interviurilor. Invitatul nostru din această săptămână este consultantul politic Nino Saviano, strategul politic care a lucrat cu Bill Clinton și John McCain.

Cum vede strategul politic american alegerile prezidențiale din România, cine este principalul contracandidat al lui Victor Ponta, ce crede despre intrarea în cursa prezidențială a unui fost șef de serviciu secret sau tema „ofițerului acoperit”, sunt doar câteva dintre subiectele abordate. De asemenea, Nino Saviano a vorbit și despre șansele pe care Monica Macovei, candidatul căruia i-a pregătit lansarea în această cursă, le are pentru fotoliul de președinte.

Reporter: Sunteți printre cei mai apreciați consultanți politici la nivel mondial. Ce v-a determinat să veniți în România și să vă implicați în această campanie prezidențială?

Nino Saviano: Am privit România ca pe o oportunitate pe termen lung. Este adevărat că nu s-a dovedit un mediu foarte prietenos din punct de vedere politic pentru consultanții străini, însă în România există o nevoie incontestabilă de a moderniza și de îmbunătăți comunicarea politică și modul în care se face campanie. În condițiile în care dezinteresul față de politică este în creștere în rândul electoratului, singura concluzie este că între politicieni și votanți există o prăpastie. 

Reporter: Conform mai multor informații apărute în presă, inițial trebuia să îl consiliați pe Cătălin Predoiu, prezidențiabil din partea PDL, la momentul respectiv. În acest moment sunteți strategul Monicăi Macovei. Cum ați ajuns să primiți această ofertă?

Nino Saviano: Am colaborat cu domnul Predoiu în perspectiva unei eventuale candidaturi a sa. Nu vă ascund că, în cele din urmă, am avut opinii diferite asupra căii care trebuia urmată. În ceea ce o privește pe doamna Macovei, am ajutat-o cu lansarea candidaturii, dar implicarea mea a fost limitată. Nu am mai avut însă nicio legătură cu campania doamnei Macovei după momentul anunțului intrării în cursa electorală.

Reporter: Ce cunoșteați despre politica din România până în momentul în care ați ajuns aici?

Nino Saviano: Mi-am scris lucrarea de licență despre tranziția României și Poloniei la democrație. Am fost întotdeauna interesat de situația politică din zonă. Un expert în comunicare politică însă, în opinia mea, are în principal rolul de a oferi instrumente și experiența care vine din utilizarea acestora la nivelul profesional din SUA. Fie că este vorba de construirea unui sondaj de opinie, dezvoltarea mesajelor sau modul în care concepi și transmiți un discurs – toate acestea pot fi aplicate în orice context politic, bineînțeles după ce înveți despre cultura politică specifică fiecărei țări.  

Reporter: În politica românească există percepția că niciodată nu te plictisești. De cele mai multe ori scandalurile și disputele politice țin capul de afiș, în detrimentul unor dezbateri de idei politice. La prima impresie, cum apreciați evenimentele și modul de desfășurare al lucrurilor pe scena politică din România?

Nino Saviano: Da, este adevărat că nu te plictisești niciodată. După cum este adevărat că prea multe scandaluri și conflicte nu fac decât să îndepărteze oamenii de politică pe termen lung. Rezultatul se vede deja – un procent mic de români sunt interesați de politică. Restul nici nu vor să audă, ceea ce nu este deloc sănătos pentru procesul democratic din România. Nu este, de fapt, sănătos pentru nicio democrație.

Reporter: Care este cel mai puternic adversar al lui Victor Ponta în această campanie prezidențială?

Nino Saviano: În mod cert domnul Iohannis. Dar, din nefericire, doar din punct de vedere organizațional. În acest moment domnul Ponta este cel mai bun comunicator, iar domnul Iohannis mai are încă multe de făcut și de învățat în această privință. Un teleprompter și o mulțime de câteva zeci de mii de militanți nu sunt suficiente pentru a te face un comunicator sau un contracandidat redutabil. Acest lucru este valabil pentru toți candidații dreptei – mai au mult de lucru. 

Reporter: Care sunt avantajele candidatului pe care îl consiliați în prezent?

Nino Saviano: Angajamentul doamnei Macovei în apărarea unei justiții independente. Dar acesta este și punctul ei slab în același timp – o face prizoniera unui singur tip de mesaj și îi limitează perspectiva asupra a ceea ce trebuie să fie sau să facă un lider.

Reporter: Este pregătit electoratul din România să voteze masiv pentru o femeie la funcția de președinte al țării? În acestă campanie prezidențială avem două candidate, Monica Macovei și Elena Udrea.

Nino Saviano: Cred că românii sunt gata să sprijine pe oricine se poate dovedi un bun președinte, inclusiv o femeie. Dar, din păcate, femeile politician trebuie să confirme mult mai mult decât bărbații. În orice democrație există politicieni de sex masculin slabi, în vreme ce despre nicio femeie lider politic nu se poate spune același lucru. Toate femeile care au ajuns în poziții de putere în lume au fost nevoite să dovedească un nivel extraordinar de putere, determinare și chiar duritate. Este nedrept, dar politica este încă un teritoriu al bărbaților.

Reporter: Aveți planuri pe termen lung în România din punct de vedere al consultanței politice?

Nino Saviano: Sunt interesat să lucrez cu generațiile de viitori politicieni pentru că sunt de părere că aceștia nu sunt îndeajuns de pregătiți pentru a face față unui electorat care va deveni tot mai pretențios, care va cere mai mult de la politicieni decât primesc în acest moment. Acest gol trebuie umplut și cred că este nevoie de un efort susținut, într-un cadru formal, în această direcție.

Reporter: Tema ofițerului acoperit este unul din cele mai dezbătute subiecte în această campanie electorală. Ca și consultant politic, ce credeți despre acest subiect? Credeți că ar trebui să fie unul de interes pentru electorat?

Nino Saviano: Într-o democrație modernă, ar trebui să fie. Dar din păcate văd un oarecare cinism la nivelul electoratului din România. În State Unite ale Americii, de exemplu, ar fi de neconceput să devii peste noapte din șef de serviciu secret candidat la președinție. De altfel, avem legi care reglementează tranziția din diverse funcții în viața politică.

Reporter: Care considerați că ar trebui să fie prioritățile prezidențiabililor din România în această campanie electorală?

Nino Saviano: În primul rând investitorii, sectorul privat în general, cei care muncesc și ce care nu au un loc de muncă. Fără un sector privat dinamic, o economie puternică a României nu poate exista. Cu toate acestea, niciun candidat nu vorbește convingător despre ceea ce este de făcut pentru ca mediul economic și financiar să se dezvolte astfel încât sectorul privat să crească și să genereze locuri de muncă și bunăstare. În al doilea rând, politicienii ar trebui să vorbească mai mult despre cum se poate îmbunătăți guvernarea. Este clar că educația și sănătate sunt arii sensibile, care pun frână dezvoltării socio-economice a României.

Reporter: Cum vedeți înscrierea unui șef de serviciu secret, așa cum este Teodor Meleșcanu, în cursa prezidențială, chiar a două zi după ce a părăsit funcția de director al Serviciului de Informații Externe?

Nino Saviano: O spun din nou, această situație ridică multe întrebări despre ce ar trebui să fie acceptabil într-o democrație modernă, vestică. Dar este o întrebare la care, până la urmă, românii sunt chemați să răspundă.

Reporter: Seamănă campania prezidențială din România cu cea din America?

Nino Saviano: În România, establishment-ul de partid are o influență foarte mare în a decide cine obține resursele – organizaționale și nu numai – și devine automat un candidat major. În SUA votanții și membrii fiecărui partid sunt cei care decid candidatul, nu conducerea partidului. Ceea ce înseamnă, automat, o competiție mai dinamică între politicieni și un accent mai mare pus pe o dezbatere constructivă asupra soluțiilor de care oamenii și țara au nevoie. Votanții interesați de politică vor să audă soluții. Modul în care noi, în SUA, construim și utilizăm sondajele în definirea strategiilor de campanie este o altă diferență majoră. Competiția pentru a obține voturi înseamnă că trebuie să înțelegi foarte bine ceea ce își dorește electoratul cu adevărat. Acest lucru se poate face doar prin metode sofisticate de cercetare sociologică. Altfel, riști ca votanții să stea acasă în ziua alegerilor. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: