Fost europarlamentar anunță coșmarul pentru ACL și Iohannis

Prin intermediul unei postări pe o pagină de socializare, fostul europarlamentar PDL, Sebastian Bodu dă un verdict extrem de dur pentru actuala coaliție politică PNL-PDL, precizând că în cazul unui eșec la prezidențiale al ACL fuziunea nu va mai avea loc, ba mai mult de atât și PNL și PDL se vor dezintegra.

”Repet ce am mai spus acum doua luni: daca Klaus Iohannis nu castigă alegerile prezidențiale, nu va mai fi niciun ACL/PNL+PDL. PNL se va dezintegra in PRL-ul lui Calin Popescu Tăriceanu (dupa care va urma o bătălie juridică pentru denumirea istorică) iar PDL, in lipsa unui lider (pe care nu a fost in stare/nu a fost lăsat să il producă dupa 2004) se va dezintegra in PSD, PNL si PMP”, explică Bodu.

”Dacă Iohannis se va întoarce la Sibiu unde va castiga si următoarele alegeri locale pentru ca acolo lumea il alege pentru ce a facut. Dar pentru a castiga prezidențiale, unde lumea votează pe alte criterii, câtă vreme 90% din electorat nu stie cum arată Sibiul și nici nu îi pasă, Klaus Iohannis trebuie să facă pe ultima sută de metri ce nu a facut in cei 14 ani cât a stat sub clopotul de sticlă de la Primaria Sibiu: să învețe politică. Altfel nu are nicio șansă la prezidențiale, mai ales că se bate nu doar cu Victor Ponta ci și cu Elena Udrea/Traian Băsescu”, mai adaugă fostul europarlamentar.

”Politică inseamnă discurs, mesaj, atac, replică, spontaneitate, inventivitate, speculatie, improvizație, eschivare si chiar body language. Se poate si în stil ardelenesc, cu bun simț si cu eleganță, adică exact ce le lipseste celorlalti candidați care vor începe un razboi murdar), dar să fie, pentru că electoratul votează un candidat cu vorbele la el, cum se spune, un candidat viu, nu doar o poză cu un oraș, oricât ar fi de frumos”, conchide Sebastian Bodu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: