PSnews

Ultima Oră

Gelu Diaconu, ieşire în forţă: Despre morți numai de bine!

Gelu Diaconu
adevarulfinanciar.ro

Fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Gelu Diaconu, joi, pe pagina personală de Facebook, revine cu mai multe informații și detalii în legătură cu proiectul impozitului pe gospodărie.

Conform fostului Președinte ANAF, acest proiect a mai circulat într-un grup restrâns de oponenți ai cotei unice.

În acest context, Diaconu subliniază două aspecte deosebit de importante: noul tip de impozitare ar presupune şi impozitarea suplimentară a pensiilor, iar implementarea lui ar genera din start o gaură de 10% în buget.

„Curată coincidență!

Imediat după ce am publicat pe blog cele 13 argumente care susțin ideea că introducerea impozitului pe venitul global pe gospodarie este „o prostie în stare pură”, Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul actului normativ respectiv. Ce nu știe multă lume este că varianta actuală reprezintă un proiect mai vechi, usor modificat, care a mai circulat într-un grup restrâns de minți înferbântate, adversari ai cotei unice.

Vă rog să mai observați încă o data că:

-veniturile din pensii se globalizează/impozitează;

-este o monstruozitate de birocrație administrativă imposibil de pus în aplicare în termenele asumate de PSD;

-antrenează costuri de administrare uriașe (35.000 de consultanți???)

-complică viața contribuabilior și va duce la blocarea activității/sistemului informatic al ANAF plus la eșuarea proiectului cu Banca Mondială;

-transferă responsabilitatea declarării venitului de la plătitor (cum este cazul veniturilor cu reținere la sursa de astăzi) catre „responsabilul” de gospodărie pentru toți membrii realizatori de venituri din acea gospodărie!;

-oferă un venit considerabil sigur consultanților fiscali (mulți dintre aceștia funcționari ai MFP și ANAF!), sursă a multor incompatibilități mascate;

P.S. Trecând de la reținerea la sursa lunară la plata anuală a impozitului pe venit cine va suporta, timp de un an, „gaura” făcută de min. 10% bugetului? Propagandiștii populiști ai PSD-ului din studiourile de televiziune?

Știati că 80% din impozitul pe venit revine autorităților locale?

P.P.S. Cât privește reacția PNL și/sau USR pe această temă, doar atât: despre morți numai de bine!”, scrie Gelu Diaconu pe Facebook.

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi