PSnews

Ultima Oră

Inspecția judiciară, sesizare după dezvăluirile fostei șefe AEP

pascani.bzi.ro

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu şi efectuează verificări prealabile după afirmațiile făcute în spațiul public de către fosta șefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru.

Amintim, că în cadrul unui interviu, Ana Maria Pătru susținea că procurorii DNA Ploieşti i-ar fi cerut să facă denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă.

„La 12 iulie, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a afirmaţiilor doamnei Ana Maria Pătru, publicate în mass-media, în care se relatează aspecte ce ţin de modalitatea de instrumentare a unui dosar aflat pe rolul DNA – Structura Teritorială Ploieşti. Inspectorii judiciari desemnaţi în cauză urmează să efectueze verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indiciile comiterii vreunei abateri disciplinare de către procurori de la DNA – ST Ploieşti„, se arată într-un răspuns al Inspecţiei Judiciare.

În decembrie 2016, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de DNA, sub acuzaţia că a primit mită de la firma Siveco, constând în contravaloarea unui apartament şi a unui autovehicul, pentru a asigura derularea în bune condiţii a unor contracte pe care firma le avea cu AEP.

Ulterior, la începutul lunii iulie 2017, Ana Maria Pătru a declarat, într-un interviu, că, în timpul anchetei, procurorii de la DNA Ploieşti i-ar fi cerut să facă denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă, iar anchetatorii s-au interesat şi de persoana fostului premier Victor Ponta.

„Prietena mea, denunţătoarea Irina Socol (fondatoarea companiei Siveco – n.r.), şi avocatul Ovidiu Bulai, care mi-a fost impus, fiind determinată să renunţ la avocaţii pe care-i aveam angajaţi, plătit de ea, mi-au solicitat să fac denunţuri împotriva mai multor oameni politici, aceasta fiind condiţia pentru a-mi revedea copilul. (…) Avocatul Ovidiu Bulai, plătit de Irina Socol, mi-a spus în clar că arestarea mea se dovedeşte o lovitură la adresa PSD, deşi eu niciodată nu am făcut parte din acest partid şi nu am făcut vreodată jocurile vreunui partid. Avocatul mi-a cerut să-i denunţ pe Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă, pe acesta din urma văzându-l doar de două ori în viaţa mea. Am fost întrebată şi de Victor Ponta, dar şi ei ştiau că nu sunt apropiată în vreun fel de fostul prim-ministru. (…) Prietena mea, denunţătoarea Socol, a fost invitată, pe perioada cât am fost arestată preventiv, de câteva ori la DNA Ploieşti pentru a se întâlni şi discuta cu mine. Eu eram scoasă din arest şi dusă la aceste discuţii, la care participau: avocatul pe care am fost determinată să-l angajez, uneori, avocata ei şi poliţiştii DNA, întotdeauna, precum şi procurorul care se ocupa de instrumentarea cazului, acesta supervizând discuţiile”, spunea Ana Maria Pătru în interviu, potrivit Agerpres.ro

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi