PSnews

Opinii

Je ne suis pas Charlie!

Cosmin Smaranda

Anul Domnului 2017, luna ianuarie, ziua a 7-a. Praznicul Sfântului Ioan Botezătorul.

La Paris se comemorează doi ani de la atentatul terorist islamic desfăşurat la redacţia săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo. De stânga! Stânga aia occidentală!

În acea zi de 7 ianuarie 2015 doi tineri musulmani fundamentalişti, adică doi terorişti musulmani, înarmaţi până-n dinţi cu două arme cehoslovace de asalt Vzor 58 (Model 58), o puşcă de asalt asemănătoare cu faimosul AK-47 sovietic, două pistoale automate cehoslovace Škorpion vzor 61, grenade defensive sovietice tip F1 (celebrul “ananas” rusesc), pistoale sovietice Tokarev TT şi arme cu alice, un arsenal impresionant, nu?, au forţat intrarea în clădirea în care funcţiona redacţia Charlie Hebdo şi au deschis focul în stânga şi-n dreapta. Au ucis 12 persoane:
-Frédéric Boisseau, 42 de ani, muncitor de întreţinere, prima victimă a atentatului,
-Franck Brinsolaro, 49 de ani, ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului de Protecţie desemnat ca bodyguard al directorului Charlie Hebdo,
-Jean “Cabu” Cabut, 76 de ani, caricaturist,
-Elsa Cayat, 54 de ani, psihoanalist şi editorialist,
-Stéphane “Charb” Charbonnier, 47 de ani, caricaturist, editorialist şi directorul publicaţiei,
-Philippe Honoré, 73 de ani, caricaturist,
-Bernard Maris, 68 de ani, economist, redactor şi editorialist,
-Mustapha Ourad, 60 de ani, copy editor,
-Michel Renaud, 69 de ani, autorul unor cărţi şi articole de călătorie şi organizator de festivaluri aflat în vizită,
-Bernard “Tignous” Verlhac, 57 de ani, caricaturist,
-Georges Wolinski, 80 de ani, caricaturist,
-Ahmed Merabet, 42 de ani, poliţistul împuşcat mortal în cap pe trotuar în faţa clădirii.

În afară de aceste victime cei doi terorişti au mai rănit încă 3 ziarişti şi 8 poliţişti parizieni.

În conexiune cu acest teribil atac terorist au mai fost şi alte câteva acte de aceeaşi natură, toate în intervalul 7-9 ianuarie 2015 în zona Île-de-France:
-criza ostaticilor de la Dammartin-en-Goële,
-schimbul de focuri de la Fontenay-aux-Roses,
-schimbul de focuri de la intersecţia străzilor Avenue Pierre Brossolette şi Avenue de la Paix din Montrouge şi
-atacul cu luare de ostatici de la supermarketul evreiesc Hypercacher din Porte de Vincennes, o suburbie a Parisului.

Cei doi fraţi, atacatorii de la Charlie Hebdo, au fost ucişi de către poliţişti pe 09.01.2015 în cadrul luării de ostatici de la Dammartin-en-Goële, iar asociatul lor, Amedy Coulibaly, a fost împuşcat mortal de către poliţişti la supermarketul evreiesc Hypercacher, nu înainte ca el să mai facă cinci victime, ofiţerul de poliţie Clarissa Jean-Philippe în Montrouge şi patru ostatici în supermarket.

În total au fost ucise 17 persoane, iar 22 au fost rănite.

Guvernul francez a ridicat gradul de alertă naţională de securitate VIGIPIRATE la nivelul de alertă teroristă, iar străzile din Picardy şi Île-de-France au fost invadate de militari.

În ziua de 11 ianuarie 2015 a avut loc la Paris un uriaş miting de solidaritate cu victimele atentatelor şi de condamnare a terorismului la care au participat aproximativ 2 milioane de oameni în frunte cu peste 40 de lideri politici internaţionali (preşedinţi de stat, cancelari etc.), iar în restul Franţei au participat la diversele manifestări similare peste 3,7 milioane de francezi, atentatul fiind condamnat la nivel mondial inclusiv de către diverşi lideri musulmani. Mesajul “Je suis Charlie!” a devenit sloganul tuturor participanţilor la manifestaţii şi a invadat în paralel şi mediul on-line. Practic, în acele zile, rar mai vedeai o pagină de Facebook fără steagul Franţei şi fără mesajul “Je suis Charlie”!

Nu mi-a plăcut niciodată acest cotidian! Auzisem de el încă de la prima mare controversă religioasă în care a fost implicat, cea din 2005. Am văzut ce fel de ziar este şi… nu se mula pe gusturile şi ideile mele. Nu mi-a plăcut niciodată modul în care lua în băşcălie diverse evenimente, modul în care trata subiectele religioase, modul în care îşi manifesta dispreţul faţă de tot ce nu era secularist, sceptic, ateist şi de stânga, publicând articole ireverenţioase şi nonconformiste la adresa extremei drepte, în special la adresa Frontului Naţional, la adresa religiei, politicii şi culturii. Atunci, în 2005, Charlie Hebdo a publicat o caricatură care sub titlul “Mohamed copleşit de fundamentalişti” îl înfăţişa pe profetul Muhammad spunând “E dificil să fi iubit de ticăloşi!” Respectiva ediţie, vândută într-un număr pe atunci record de 310.000 exemplare, reproducea şi cele 12 caricaturi cu profetul Mohamed publicate anterior de ziarul danez Jyllands-Posten în numărul din 30.09.2005.

Preşedintele de atunci al Franţei, Jacques Chirac, a condamnat public aceste “provocari […] care ar putea inflama spiretele” spunând că “orice acţiune care ar putea leza convingerile unei persoane, în special convingerile religioase, ar trebui evitate”.
În schimb, preşedintele mai… “democratic” şi mai “progresist” Nicolas Sarkozy, dar mai ales socialistul François Hollande alături de liderul partidului neo-liberal Mişcarea Democratică, François Bayrou, au susţinut libertatea de expresie în dauna lezării demnităţii şi convingerilor persoanei.

La data de 03.11.2011 Charlie Hebdo publică o ediţie intitulată “Charia Hebdo” (aluzie la legea sharia) cu Muhammad în poziţia de redactor-şef şi având o caricatură pe prima pagină înfăţişându-l pe profet spunând “100 de lovituri de bici pentru cine nu moare de râs”. Această ediţie era răspunsul redactiei la introducerea legii sharia în Libia şi la victoria în alegerile parlamentare din Tunisia a partidului islamist moderat An-Nahda condus de Rached Ghannouchi. La scurt timp după lansarea acestei ediţii autori necunoscuţi au detonat în interiorul redacţiei Charlie Hebdo o bombă care avea să provoace doar pagube materiale (nu era nimeni în zona afectată).

Stéphane Charbonnier a declarat că autorii sunt “nişte idioţi care îşi trădează propria religie”, fiind susţinut şi de către Primul-ministru François Fillon, de către Ministrul de Interne Claude Guéant şi de scriitoarea feministă de origine somaleză Ayaan Hirsi Ali care a criticat dur apelurile la autocenzură şi moderaţie lansate către publicaţia franceză.

Un an mai târziu, în septembrie 2012, ziarul francez publică o nouă serie de caricaturi satirice cu profetul Mohamed în “rolul principal”, în unele el fiind reprezentat nud. Aceste caricaturi au apărut într-un moment foarte delicat.

În luna iulie a acelui an pe site-ul Youtube a fost “urcat” un videoclip realizat de un rezident american de origine egipteană şi religie creştină coptă pe nume Mark Basseley Youssef, cunoscut şi sub numele Nakoula Basseley Nakoula, filmuleţ intitulat “Inocenţa musulmanilor”, un veritabil manifest anti-islamic care arăta publicului o faţă a islamului pe care neo-liberalii occidentali preferau să o ascundă. Apariţia videoclipului a lezat sentimentele religioase ale musulmanilor de pretutindeni, în special ale celor din ţările profund islamice, fapt care a dus la un număr foarte mare de proteste în faţa ambasadelor şi consulatelor SUA din multe ţări precum Egipt, Yemen, Grecia, Tunisia, Indonezia etc. culminând cu o serie de atacuri violente soldate cu mai mulţi morţi şi răniţi în Islamabad, Lahore, Karachi, Peshawar, Camp Bastian (Afganistan), zona graniţei egipteano-israeliene etc..

Ca urmare a acestor evenimente Guvernul frencez decide creşterea nivelului de securitate pentru unele ambasade, dar şi închiderea unor alte ambasade, consulate, centre culturale şi şcoli.

Acesta era contextul internaţional în care Charlie Hebdo trece la atac. Imediat după apariţia caricaturilor Ministrul de Externe al Franţei, Laurent Fabius, critică decizia redacţiei: “În Franţa există principiul libertăţii de expresie care nu trebuie să fie subminat. Însă în contextul actual, când a fost publicat acest film absurd, în multe ţări musulmane au fost trezite puternice sentimente negative. Este, oare, ceva rezonabil sau înţelept în a pune gaz pe foc?”.

Mai mult chiar, Departamentul de Stat al SUA a criticat public ziarul francez: “Publicaţia franceză a publicat o serie de caricaturi reprezentând un personaj asemănător profetului Mohamed şi, în mod evident, punem sub semnul îndoielii raţionamentul din spatele deciziei de a publica aşa ceva”.

Patru ani şi jumătate mai târziu se petrece ceea ce prevedeau mulţi analişti trecuţi cu vederea de main-stream media.
Ce au făcut cei trei musulmani extremişti in 7-9 ianuarie 2015 a fost… oribil, a fost groaznic, iar ceea ce a făcut Charlie Hebdo a fost scârbos de-a dreptul, însă asta nu e o scuză care să justifice uciderea cu sânge-rece a atâtor oameni şi rănirea altora! Cei trei fundamentalişti au primit ceea ce au căutat şi nu cred că aveau vreun dubiu în ceea ce priveşte deznodamântul!

De ce nu sunt şi eu Charlie?

O lume întreagă a fost solidară cu Charlie Hebdo, inclusiv o mare parte din ruşi.

La 31.10.2015, la nici un an de la faimosul atentat, zborul 9268 al companiei aeriene ruseşti Metrojet, fostă Kogalymavia, se prăbuşeşte în apropiere de Housna, Guvernoratul Sinaiul de Nord, Egipt. Toate cele 224 de persoane aflate la bordul Airbus-ului A321-231 (7 membrii ai echipajului şi 217 pasageri) mor în catastrofa cu cauze încă necunoscute (posibilă explozie la bord neconfirmată). În numărul imediat următor al cotidianului satiric francez apar câteva caricaturi în care este luată în derâdere tragedia aviatică din Sinai.

Reacţia critică a ruşilor pe reţeaua rusească de socializare VK nu a întârziat să apară, la fel ca şi reacţiile oficiale ale statului rus.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Guvernului Federaţiei Ruse, a caracterizat caricaturile ca fiind “pură blasfemie” spunând că ele nu au nicio legătură cu democraţia şi cu libertatea de expresie, iar Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, a întrebat într-o postare pe Facebook: “Mai e cineva Charlie?”.

Pe sfârşit de an 2016 o nouă catastrofă aviatică loveşte Rusia afectând grav unul din marile simboluri naţionale, Ansamblul Alexandrov, Corul Armatei Roşii. Un avion Tupolev Tu-154 aparţinând Ministerului rus al Apărării se prăbuşeşte în Marea Neagră la foarte scurt timp de la decolarea de pe Aeroportul Internaţional Soci omorând toate cele 92 persoane aflate la bord, inclusiv dirijorul şi 63 membrii ai Ansamblului Alexandrov, poate cel mai bun cor militar din lume.

Ce face Charlie Hebdo imediat după catastrofă? Publică o nouă serie de caricaturi luând “la mişto” atât tragedia cât şi victimele ei!

Bineînţeles că reacţiile negative nu au întârziat, atât în Rusia, cât şi în multe alte ţări.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Gl. Mr. Igor Konashenkov, a condamnat caricaturile spunând că “este degradant pentru orice fiinţă umană chiar şi simplul fapt de a acorda atenţie acestei abominaţii de cea mai joasă speţă. […] Îndrăznesc să spun că dacă astfel de “creaţii artistice” reprezintă o adevărată manifestare a valorilor occidentale, atunci cei care le plac şi le susţin sunt condamnaţi pe viitor cel puţin la singurătate”. Opinia generală a ruşilor a fost că Charlie îşi bate joc de o tragedie naţională.
O lume întreagă a fost solidară cu Charlie Hebdo, inclusiv o mare parte din ruşi. Cum le-a mulţumit? Prin batjocură!
Iată un motiv foarte serios pentru care eu nu pot să fiu Charlie!

Cred în libertate şi ar fi absurd să nu fiu adeptul ei atât ca beneficiar al libertăţii, dar mai ales ca teolog creştin-ortodox. Cred că Dumnezeu ne-a creat pe toţi liberi tocmai pentru că ne-a creat după “chipul şi asemănarea” Sa (Facerea 1, 26), adică ne-a dat inteligenţă, minte să cunoaştem, să cercetăm, să aflăm şi să alegem.

Însă mai cred şi că libertatea mea se sfârşeşte acolo unde începe libertatea celui de lângă mine, adică în acest caz libertatea mea de expresie nu înseamnă că e moral şi normal să îmi bat joc de trăirile şi sentimentele celuilalt, de persoana lui! Dar asta e valabil atunci când îţi trăieşti viaţa după nişte principii morale sănătoase, ceea ce în unele cazuri nu e valabil!

OK, nu ne place islamul, nu ne place modul în care musulmanii privesc lucrurile, nu ne place că femeile lor sunt nişte sclave abia ajunse pe picior de egalitate cu animalele, că îşi omoară nevestele, surorile, chiar mamele pentru nişte fapte care nouă ni se par banale, că sunt needucaţi conform standardelor noastre etc., dar asta nu înseamnă că putem să le luăm religia în derâdere, să ne batem joc de simbolurile lor religioase! Niciunui creştin nu i-ar place să vadă caricaturi batjocoritoare la adresa simbolurilor sale religioase sau la adresa Mântuitorului Hristos, chiar dacă astfel de caricaturi apar tot timpul!

Îmi pare rău pentru toţi cei care au fost ucişi de furia şi fundamentalismul religios al unora care cred că ei exprimă fizic voinţa lui Dumnezeu/Yahve/Allah. “Pedeapsa” aplicată lor a fost totdeauna disproporţionată!

Însă faţă de ideile exprimate în Charlie Hebdo nu pot simţi niciun fel de atracţie, ci mai degrabă… silă!

De aceea eu nu pot fi Charlie!

Je ne suis pas Charlie, je respecte les religions des autres!

 

Cosmin Smaranda este absolvent de Matematică-Fizică şi Teologie Creştin-Ortodoxă, pasionat de aviație militară, automobile, motociclete clasice şi politică.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi