PSnews

Ultima Oră

Legea salarizării intră în linie dreaptă. Urmează să fie depusă la Parlament

salariul_romani_57997600-916x542

Liviu Dragnea, liderul a anunțat faptul că proiectul legii salarizării unitare intră în linie dreaptă, urmând ca luni să fie depus luni la Parlament, Politicianul a spus că actul normativ va fi supus unor mici modificări față de forma în care a fost publicată pe site-ul PSD.

„Am stabilit să depunem luni legea salarizării. Totuşi, mâine nu cred că este mare aglomeraţie pe aici pe la Parlament. A fost foarte bine că a fost această perioadă, foarte mulţi oameni au început să înţeleagă ce este în acea lege şi ceea ce ne-a interesat şi m-a interesat, ca legea să intre în Parlament după ce cea mai mare parte din societate să înţeleagă ce este în ea”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnaliști despre nemulţumirile social-democraţilor în privinţa îngheţării pensiilor speciale, Dragnea a răspuns  că trebuie să se facă distincţie între categoriile care beneficiază de astfel de pensii.

„Respect opiniile lor, numai că trebuie să facă distincţie între categoriile care beneficiază de astfel de pensii. De exemplu, judecătorii nu pot fi încadraţi la pensii speciale. Aici se face o confuzie”, a concluzionat liderul PSD.

Dragnea a spus că va merge joi seara și în zilele următoare la emisiuni televizate pentru a încerca să clarfice mult mai bine anumite aspecte din proiect.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, ieri, că proiectul Legii salarizării unitare este în linie dreaptă şi va fi depus la Parlament cât mai curând, ea neavând „niciun stres” că actul normativ nu va trece destul de repede de Legislativ.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi