PSnews

Congres PNL

Marius Bodea îl susține pe Bușoi la Congres: Are soluții realiste pentru PNL / EXCLUSIV

Marius Bodea
vivafmiasi.ro

Deputatul PNL de Iași Marius Bodea a acordat marți un interviu pentru PSnews.ro, în care a vorbit despre susținerea pe care i-o acordă europarlamentarului Cristian Bușoi în perspectiva Congresului de pe 17 iunie.

 

Bodea este cunoscut în zona Moldovei pentru că a fost prefect al județului Iași între 2007 și 2009, iar în perioada 2010-2016 a făcut parte din Consiliul de Administrație al Aeroportului Iași (iar în ultimii patru ani ai mandatului a deținut funcția de președinte al CA-ului). În decembrie 2016, Marius Bodea a câștigat primul mandat de parlamentar.

În interviul pentru PSnews.ro, politicianul a scos în evidență lupta de pe plan local împotriva Partidului Social Democrat, precum și liniile directoare pe care Partidul Național Liberal ar trebui să le urmeze ca să își consolideze poziția în raport cu principalul rival politic (inclusiv discursul despre justiție).

Totodată, Marius Bodea a enumerat argumentele care l-au făcut să îl sprijine pe Cristian Bușoi la Congresul PNL și a vorbit în termeni depreciativi despre relația dintre liberali și Uniunea Salvați România.

Reporter PSnews: Ați fost unul dintre candidații care s-au bătut cu mult curaj la alegerile locale din vara anului trecut cu candidatul PSD. Chiar dacă ați pierdut atunci, ați reușit să vă impuneți ideile, câștigând ulterior un mandat de deputat. Ce trebuie să facă PNL, cum trebuie să arate partidul, pentru a avea cât mai mulți oameni capabili să poarte competiții dure cu PSD-ul?

CITIȚI ȘI: Marius Bodea (candidatul PNL la Primăria Iaşi) despre şansele într-un singur tur, reţeaua PSD şi corupţie EXCLUSIV INTERVIU

Marius Bodea: M-am bătut la alegerile locale cu o mașinărie electorală pusă la punct în 15 ani, de când PSD a pus mâna pe Primărie. Acești oameni, în toți acești ani, nu au fost preocupați de dezvoltarea orașului, ci de crearea unei rețele electorale dependente de aparatul public și banii publici. (Vorbim despre aproximativ 65.000 de beneficiari de subvenții sau ajutoare de la Primărie.) Au creat un mecanism diabolic, prin care au viciat procesul democratic. Atunci când democrația depinde de ștatul de plată al statului, putem spune că trăim în pseudo-democrație.

PNL trebuie să vorbească mai răspicat pentru milioanele de români care nu vin la vot pentru că spun că nu au ce alege. Adică să aibă un mesaj articulat pentru cei care vor să fie liberi, independenți, care vor să trăiască într-o țară așezată pe valori sănătoase, unde contează ce ești ca om, nu din ce categorie socială provii (student, pensionar, angajat sau patron).

Reporter PSnews: Care credeți că trebuie să fie mesajul Partidului Național Liberal pe justiție, în contextul în care tot mai multe voci vorbesc despre pericolul PSD-izării PNL-ului pe acest domeniu și abandonării liniei de susținere a luptei anticorupție?

Marius Bodea: Mesajul nostru pe Justiție trebuie să fie unul normal într-un stat de drept: justiție independentă, fără imixtiuni politice, dar nu justițiarism. Adică PNL nu trebuie să devină biroul de PR al instituțiior de forță din România. Să lăsăm magistrații să își facă treaba și noi, politicienii, să ne ocupăm de problemele reale ale românilor. PNL nu poate fi pesedizat pe justiție, pentru că PSD nu vrea justiție independentă, ci o justiție subjugată politicului.

Reporter PSnews: Există riscul ca, în eventualitatea alegerii lui Ludovic Orban, acest discurs să se schimbe, iar PNL să devină un al doilea PSD, cu un președinte ce are probleme cu justiția?

Marius Bodea: Nu, Ludovic Orban a dovedit verticalitate când s-a retras din cursa pentru Primăria Bucureștiului în momentul în care s-a pus în mișcare urmărirea penală asupra sa. PNL nu poate depinde de un om, indiferent care este numele său.

Reporter PSnews:  Faceți parte din echipa de susținători ai lui Cristian Bușoi, alături de alți tineri. Care credeți că sunt principalele atuuri care îl recomandă pe europarlamentar pentru funcția de președinte al PNL?

Marius Bodea: Îl știu pe Cristian Bușoi de peste 10 ani. Îmi pare rău că o parte a presei și a formatorilor de opinie din România s-au grăbit să îl judece atât de aspru. Vă mărturisesc sincer că este un om echilibrat, principial și serios. Iar eu, natural, sunt alături de oamenii serioși. Apoi, Cristian Bușoi este un pro-european convins, un om politic care știe că locul României este în Europa și în Alianța Nord-Atlantică. În actualul context geopolitic, acesta este un factor determinant. Cristian Bușoi cunoaște foarte bine mecanismele interne ale PNL, Cunoaște toate organizațiile, cunoaște problemele cu care se confruntă PNL în acest moment și are soluții realiste pentru rezolvarea lor.

Reporter PSnews: Cum vă raportați la USR-ul lui Nicușor Dan? Ce acțiuni ar trebui să întreprindă PNL pentru recuperarea electoratului pierdut în favoarea acestui partid?

Marius Bodea: Mă raportez la USR ca la un partid incert ideologic. În acest moment, USR este un partid de dialog pe teme punctuale în Parlament, însă agresivitatea cu care s-a raportat la PNL în campaniile electorale ce tocmai au trecut mă fac să privesc cu defetism o colaborare cu USR. Politica anti-politică a USR s-a dovedit câștigătoare pe termen scurt, însă nu poate fi un discurs public pe termen lung.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi