PSnews

Ultima Oră

Moş Crăciun vine cu cătuşe, dacă te prinde cu „iarbă” în maşină FOTO

catuse
rawstory.com

Moş Crăciun vine cu cătuşe, dacă te prinde transportând „iarbă” în maşină. Vedeţi mai multe detalii în cele ce urmează.

Poliţiştii, unii dintre ei costumaţi în Moş Crăciun, sub coordonarea procurorilor DIICOT Dâmboviţa, au prins în flagrant, sâmbătă noaptea, pe o stradă din Piteşti, trei persoane care transportau cu o maşină 1,5 kg de cannabis, acestea fiind reţinute pentru 24 de ore, transmite corespondentul Mediafax.

În ajunul Crăciunului, mai multe echipaje de poliţie din IPJ Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT Dâmboviţa, au blocat în trafic, pe strada Craiovei din Piteşti, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, despre care se ştia că transportă droguri care urma să fie distribuite în municipiu.

Deşi unii dintre poliţişti erau costumaţi în Moş Crăciun, la vederea mascaţilor, cele trei persoane care se aflau în maşină (doi bărbaţi şi o femeie) s-au speriat şi au blocat uşile autoturismului, forţele de ordine fiind nevoite să spargă un geam şi să-i scoată pe acolo pe cei trei.

Anchetatorii au percheziţionat maşina şi au descoperit 1,5 kg de marijuana ascunse în pungi.

Cele trei persoane au fost încătuşate şi duse la sediul DIICOT Dâmboviţa pentru a fi audiate. Pe maşina cu care erau transportate drogurile s-a pus sechestru de către anchetatori.

Cei trei tineri îşi vor petrece Crăciunul în arestul IPJ Dâmboviţa, aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Rămâne că în urma audierilor şi a probelor strânse procurorii să stabilească dacă ei fac parte dintr-o grupare mult mai mare. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor dâmboviţeni.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ica

    29 decembrie 2016, 01:34 la 01:34

    Acesti copii nu au creat nici o paguba sau vatamare nimanui, eliberatii. Canabisul cultivat pe 4 acri produce 300 de litri de ulei, este folosti ca hrana, medicamet, combustibil, adapost, nu ar mai trebui taiati copaci daca se cultiva canabisul la scara larga. Ei sint fiinte libere carora li sa luat dreptul la libertate sa ai ajute un avocat. In schimb uitati ce face anafu Într-un magazin al ANAF se vând etnobotanice cu 25 de bani pliculețul. Aceste etnobotanice omoara copii..Sustineti cei mai bun pt copii vostri…va asigur ca alcolu si etnobotanicele nu se vor ridica niciodata la calitatile canabisului despre care scrie si in biblie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi