PSnews

PSnews VIDEO

Noile măsuri fiscale, sub lupa lui Gelu Diaconu: ”Bazaconii în stare pură” EXCLUSIV

Adevarulfinanciar.ro

Fostul președinte al ANAF, Gelu Diaconu, demis în 2016 din fruntea instituției, după ce a fost declarat suspect în dosarul „Partida Romilor”, a abordat vineri, 28 iulie, într-un interviu pentru PSNews.ro, mai multe subiecte de interes public privind activitatea structurii de stat pe care a condus-o.

Prezentăm în cele ce urmează aprecierile date de fostul oficial guvernamental asupra unor aspecte privind activitatea din trecut a ANAF, dar și cu privire la ce se întâmplă în prezent și la ce ne putem aștepta dacă Guvernul își va pune în practică măsurile din domeniul fiscal anunțate în ultima perioadă.

Gelu Diaconu a explicat de ce a fost demis din funcție un alt fost șef al instituției, Bogdan Stan:

(…) Motivele schimbării (lui Bogdan Stan, n.r.) au ținut mai mult de capacitatea managerială pe care a aprobat-o în perioada scurtă cât a fost vicepreședinte a instituției – nu este evaluat un președinte pentru rezultatul sau pentru o cauză extrem de limitată. Eu nu am ascuns faptul că apreciat-o ca fiind o schimbare benefică și necesară. Nu-l recomanda nimic din trecutul profesional ca să ocupe această funcție și cred că orice comentariu este de prisos

Gelu Diaconu a vorbit și despre cele 12 roboscanuri, aparatele pentru scanarea spațiilor de stocare care funcționează în vămi, comunicând că acestea nu funcționează din noiembrie 2015, însă, în opinia fostului conducător al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ”este extrem de grav că nu au funcționat nici în cursul anului 2016 și cu atât mai puțin în 2017.” În plus, Diaconu oferă și explicații privind cauzele creării acestei situații:

Motivul de care îmi amintesc este că urmare a intervenției Curții de Conturi mentenanța care era asigurată printr-un contract-cadru nu a mai fost prelungită printr-un contract subsecvent. Cauzele pentru care s-a făcut lucrul acesta, care sunt soluțiile, pentru că vorbim de un producător unic, și în acest domeniu regulile sunt extrem de stricte, ele cad sub incidența legii penale și sunt atent monitorizate de Comisia Națională de Control a Activităților Nucleare. E o situație extrem de sensibilă și cred că din dorința de a căuta neapărat un nod în papură cuiva s-a blocat întregul mecanism al controlului nedistructiv pe frontiera României, cu consecințe care pot fi extrem de grave. 

Nefuncționarea roboscanurilor poate crea, în opinia fostului șef ANAF, consecințe de nedorit:

”România este în zona limitrofă unor focare de conflict armat, într-o zonă limitrofă unor teritorii în care există un trafic de material nuclear, fisionabil. Lucrurile pot fi mult mai complicate.”

Gelu Diaconu este pesimist privind șansele unei remedieri rapide a problemei:

”Un an și jumătate au stat fără să facă nimic în acest domeniu, și nici nu cred că au o soluție imediată.”

Referindu-se la chestiunea impozitării firmelor cu activități în domeniul construcțiilor și a pieței imobiliare, fostul șef al ANAF a declarat:

”(…) Fiscul, în programarea acțiunilor de control, nu se raportează la nevoile pieței. Fiscul se raportează la aplicarea legii. Invocarea lipsei normelor e un subterfugiu care ați văzut că a fost demontat de instanțele de judecată, pentru că izvorul reglementării este în lege. Dacă legea statuează faptul că pentru activități cu caracter continuu, repetitiv, acele activități sunt de natură comercială, nu e o tranzacție ocazională. Dumneavoastră îmi vindeți mie un apartament și peste cinci ani îmi mai vindeți o garsonieră, că ați fost proprietarul a două apartamente- este un tip de activitate. Dezvoltator imobiliar pe persoană fizică de zeci, sute de apartamente – vorbim de o activitate cu caracter pur comercial care este reglementată extrem de exact cu plata impozitului pe venit așa cum plătește fiecare operator persoană juridică în materie. În opinia mea, faptul că fiscul în ultima perioadă și-a concentrat controlul pe astfel de activități este un element benefic.”

Solicitându-i-se să comenteze pe marginea subiectelor deseori luate în discuție în presă ale trecerii obligațiilor fiscale pentru salariați de la angajator la angajat și impozitării gospodăriilor, Gelu Diaconu a spus:

”(…) Ne aflăm în situația unei bazaconii în stare pură, imposibil de administrat, mai ales că un astfel de tip de impozit pe gospodărie este pe punctul de a fi abandonat în cele câteva puține țări unde se mai aplică. Am în vedere Franța, Belgia dar cu un alt specific, Statele Unite. De ce vă spun lucrul acesta: pentru că sarcina administrativă pusă pe umerii administrației fiscale, cât și a contribuabilului este atât de mare – avem în vedere pe de o parte formularistica, declararea veniturilor în sine, cât și tot sistemul de deductibilități, încât, și atât de puțin generatoare de venituri suplimentare pentru bugetul statului încât nu se merită. Dar să presupunem că dintr-un exces de echitate fiscală, ne-am propune să instituim un astfel de sistem. ANAF-ul va fi pregătit peste 6-7 ani ca să poată administra un astfel de tip de impozit. În consecință – mult zgomot pentru nimic, motiv pentru care o astfel de inițiativă ca și inițiativa impozitului pe cifra de afaceri la marii contribuabili a murit din fașă.”

Dacă ar fi numit din nou șef al ANAF, Gelu Diaconu și-ar axa activitatea pe convingerea prim-ministrului și a altor factori decidenți să se abțină de la luarea anumitor măsuri, în opinia sa, greșite:

”L-aș convinge pe primul ministru Tudose că e pe punctul să facă una dintre cele mai mari greșeli prin externalizarea sistemului informatic al ANAF-ului și transferarea lui în subordinea Ministerului de Finanțe, lucru care va mai întârzia cu cel puțin un an de zile niște măsuri care trebuiesc luate imediat, perioadă în care sistemul informatic al ANAF-ului riscă să intre într-un colaps definitiv, și, la fel, l-aș convinge pe actualul premier de urgența redemarării programului de modernizare a administrării fiscale abandonat, cel pe care l-am inițiat împreună cu Banca Mondială. Sunt două măsuri cu un impact atât de decisiv, atât de hotărâtor pentru viitorul ANAF-ului, încât n-aș precupeți niciun efort în a convinge factorii de decizie să facă aceste lucruri.”

 

Urmăriți interviul de la minutul 20.00 până la final.

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi