În orice familie e nevoie de un tată, chiar și în cele politice. Altfel, cum am mai avea pace și armonie, măcar până ne vedem interesele duse la bun sfârșit?
În politica românească, nevoia unui model patern este adânc implementată. Ca să ne convingem, ne putem uita la partidele politice orfane, sau la cele înfiate (cum e cazul PNL).
Debandadă, haos și rebeliune . Așa e în majoritatea famililor fără tată. Așa e în PDL, după ce tătucul Băsescu și-a părăsit copiii, așa e în PNL de când copiii au fost adoptați de un neamț frivol, mut și chiar zgârcit.
Nu e cazul la PSD.Familia pesedistă pare prosperă, tatăl e pe culmile succesului și odraslele tresar de bucurie la promisiunea că, în curând, casa va fi plină de bunătăți și nu le va mai lipsi nimic niciodată.
Ei bine, chiar dacă mică, și PMP este tot o familie. Una în care copiii au ajuns la adolescență și încep să aibă puseuri de personalitate. Și ca orice părinte responsabil, tatăl le mai aplică din când în când câte o corecție, atunci când lucrurile ies de sub control și în joc e reputația sa.
Exact ca în poveștile copilăriei, frățiorii de tată, Elena Udrea și Cristian Diaconescu, au ieșit spășiți să se împace și să recreeze atmosfera armonioasă care domnea odată în familie.
Așa că cei doi obraznici au fost chemați de urgență la bătrân. Au început să vorbească în același timp, fiecare strigând: „el a început”, „ea e de vină”, „el m-a făcut de râs”, „ea face pe șefa”, și așa mai departe până când, sătul de gălăgie și pe punctul de a răbufni, tatăl se ridică în picioare și judecă aspru:
„Cristian, nu e frumos să treci peste cuvântul surorii tale. Ea a fost aici mereu, a fost de la început credincioasă, a avut de îndurat, în timp ce tu umblai pe la dușmani după un vis care aproape ți-a fost fatal…”
În fine, discuția a durat mult timp. Sentința s-a dat în favoarea Elenei și scrâșnind din dinții, fiul cel risipitor a mers și a îndeplinit voința tatălui care i-a șoptit la ureche: „Așa face un bărbat puternic”.
Mândră că s-a făcut dreptate, sora lui l-a încurajat și ea: „Ești un bărbat adevărat”.
Povestea s-a terminat cu bine. Penibilul și jena au fost lăsate deoparte pentru a îi face pe plac tatălui și până la urmă, ce mai contează o picătură într-un ocean plin de ridicol și lașitate.
Ca și copiii care au crescut fără părinți, independenților le e greu să răzbată în viață (politică). Atunci când nu e nimeni care să te mângâie pe creștet și să îți spună că mergi în direcția bună, sau dimpotrivă să te tragă de mânecă atunci când deraiezi, posibilitățile sunt restrânse și probabilitatea de a nimeri drumul succesului este aproape inexistentă.
Scena politică românească se împarte astăzi între copii abandonați sau adoptați și copii de bani gata, cu părinți și familii puternice din toate punctele de vedere.
Momentan, familia PMP s-a refăcut și cu toții știm că resursele nu sunt un obstacol. Care sunt șansele orfanilor și mai ales ar merge cineva pe mâna unuia?
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
