PSnews

Ultima Oră

PNL, tras în jos de Cioloș. De ce n-a funcționat alianța / EXCLUSIV

BZI.ro ciolos_rade_e1467668316421
BZI.ro

După înfrângerea de la alegerile parlamentare, mulți liberali îl consideră vinovat pe Dacian Cioloș. PNL a investit în premier, dar șeful Guvernului s-a foit și i-a lăsat cu ochii în soare. Nu se poate spune că Cioloș a fost un câștig pentru PNL. A avut rolul său pe scena politică, dar n-a jucat în echipa liberalilor.

Campania electorală

Președintele Klaus Iohannis a încercat să formeze o majoritate de dreapta în jurul premierului Cioloș. Astfel, PNL a fost primul partid care a anunțat că îl va susține pe CIoloș pentru funcția de prim-ministru și după alegeri, apoi au urmat USR și UDMR. PMP s-a poziționat împotriva fostului comisar european, iar Traian Băsescu a arătat că joacă mai degrabă pentru PSD. Numai că fostul președinte al țării a mizat pe faptul că o să atragă voturi din PNL, de la acei membri de partid care nu-l agreează pe Cioloș.

Premierul s-a bucurat de susținerea partidelor, dar n-a arătat aceeași implicare. A apărut la câteva evenimente organizate de formațiunile politice, însă a evitat întotdeauna să facă o campanie reală. În multe situații, PNL a defilat cu afișe cu Cioloș, iar sigla partidului a devenit tot mai mică, mai ascunsă, mai puțin vizibilă. PNL nu avea nevoie să mobilizeze electoratul Cioloș, ci să-i convingă pe cetățeni că are cea mai bună ofertă – Cioloș.

Dacă tu nu ne vrei, noi te vrem

Premierul a fost destul de clar de atâtea ori și a spus că nu are de gând să se înscrie în vreun partid politic. Dacă îndrăznim să ne dăm cu părerea, probabil acesta consideră politica o mocirlă. Din acest punct de vedere, nimeni nu mai poate să-i sară în cap și să-l contrazică.

În timp ce prim-ministrul declara că nu se înscrie în PNL, liberalii veneau cu o nouă propunere pentru acesta, invitându-l în partid. Electoratul nu a văzut decât un Cioloș care le dădea șuturi celor din PNL și fugea de aceștia.

De altfel, nici nu știm ce cota ar avea Cioloș dacă ar intra într-un partid politic. Nicușor Dan, om din afara sistemului, are un nivel de încredere de 19%, potrivit unui sondaj Curs-Avangarde, iar 28% dintre români au o părere proastă despre el. Sigur, premierul este cotat mult mai bine în acest sondaj, dar rămâne de văzut cum vor evolua cifrele după adeziunea sa la un partid.

Avea PNL nevoie de un guvern tehnocrat?

În 2015 s-a mizat pe un Guvern tehnocrat după ce societatea civilă a cerut oameni din afara sistemului, iar partidele au refuzat să intre la guvernare. După un an de zile de tehnocrație, lucrurile n-au fost deloc în favoarea celor de la PNL.

Guvernul tehnocrat a fost un beneficiu pentru PSD, care și-a făcut campanie electorală pe spatele miniștrilor. Social-democrații au atac fiecare ministru sprijinit de PNL. În timp ce Executivul încasa lovituri, Cioloș nu se abătea de la principiile sale și punea bețe în roate PNL-ului. Fiecare atac pe care-l încasa Guvernul era și o lovitură pentru PNL. Liberalii nu făceau decât să apere un Executiv lipsit de rezultate.

*

Dacă tragem linie după atâtea luni de tehnocrație și de campanie, Cioloș n-a fost niciodată un jucător de echipă. Pentru niciun partid din România. USR a profitat de notorietatea lui Cioloș doar pentru simplul fapt că ambele entități sunt văzute drept antisistem.

Pentru 2017, Cioloș este în fața provocării de a se implica în politică (mocirlă) fără să se murdărească pe haina de tehnocrat.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Eci

    30 decembrie 2016, 19:22 la 19:22

    Ciolos nu are cum sa se „murdareasca” pe haina de „tehnocrat”, pentru ca niciodata nu a fost tehnocrat, asa cum nici guvernul sau nu a fost tehnocrat. Cu o exeptie sau doua, toti sunt activisti ai Basescariei. Slabiciunea principala a Guvernului Ciolos a fost tocmai faptul ca nu a fost „tehnocrat, desi se pretindea. Ciolos, nu a intrat in partid, pentru a face credibila ideea cu „guvernul tehnocrat”. Singurii care au inghitit galusca cu „guvernul tehnocrat” au fost nucleul dur al alegatorilor Basescariei.
    Pentru toti ceilalti, „guvernul meu” este un guvern politic, al Basescariei. Pe de alta parte sunt multe „practici” ale Basescariei, cu care Ciolos nu se simte confortabil. Asta l-a facut sa se distanteze si mai mult.
    Intrarea in campanie si in PDL_NL nu ar fi facut decat sa indeparteze pe cei care au inghitit povestea cu Guvernul tehnocrat. Ar fi fost mai rau.
    Una peste alta, motivul principal al rezultatelor slabe obtinute de Basescarie (PDL-NL,USR, PMP) este modul in care s-au comportat in campanie. S-au multumit sa atace PSD si Programul de Guvernare PSD, fara sa prezinte un program credibil ca alternativa.
    Am avut de ales intre „ceva” si circ, adica nimic. evident am ales raul cel mai mic…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi