PSnews

Ultima Oră

Predoiu critică DUR administrația Bucureştiului: Vorbeşte mult şi face puţin

Catalin Predoiu
alchetron.com

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu solicită primarului Capitalei, Gabriela Firea, şi primarilor de sectoare să ia măsuri de fluidizare a traficului prin mobilizarea firmelor de deszăpezire.

„Administraţia PSD a Bucureştiului vorbeşte mult şi face puţin. Capitala este blocată, iar primarul general, Gabriela Firea, cât şi primarii PSD din sectoare ţin doar şedinţe televizate de organizare în loc să pună la treabă firmele care se ocupă cu deszăpezirea arterelor principale, cât şi a străzilor secundare. Solicit Gabrielei Firea, dar şi celorlalţi primari PSD din cele şase sectoare ale Capitalei să lase jocul public de imagine şi să ia măsuri imediate de fluidizare a traficului prin mobilizarea firmelor de deszăpezire care au obţinut bani frumoşi de la Primărie pentru a menţine, în caz de necesitate, funcţionalitatea Bucureştiului”, afirmă Predoiu, conform agerpres.ro.

El îl critică şi pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre care spune că se ocupă de înfiinţarea de comisii parlamentare care să ‘investigheze’ prognoze economice.

 „Jocul de imagine al Gabrielei Firea este copiat întocmai şi de Liviu Dragnea. În loc să administreze eficient situaţiile de criză apărute din cauza vremii, Liviu Dragnea, premierul în a cărui umbră stă Sorin Grindeanu, se ocupă de înfiinţarea de comisii parlamentare care să ‘investigheze’ prognoze economice”, spune Predoiu.

El îi reaminteşte lui Dragnea că, în 2013, Departamentul pentru Protecţie de Infrastructură şi Investiţii al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a emis un plan naţional care reglementează modul de organizare a intervenţiilor pentru combaterea poleiului şi a înzăpezirii drumurilor publice, precum şi modul de conducere şi coordonare a acestei activităţi în vederea asigurării viabilităţii drumurilor pe timp de iarnă, document care a fost actualizat în octombrie 2016.

„De ce nu înfiinţează domnul Dragnea, mai nou pasionat de comisii de anchetă, una care să cerceteze modul în care se cheltuie banii primiţi de firmele de deszăpezire din Bucureşti şi aplicarea normativului din 2013, actualizat în 2016, pentru a debloca drumurile publice. Sper că domnul Dragnea nu va închide cu totul România pentru că este iarnă, preluând modelul Gabrielei Firea. Parafrazându-l pe domnul Ponta, winter is here…”, conchide Predoiu.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi