PSnews

Ediția de București

Primăvara vine cu spectacole de poveste pentru cei mici la OCC

Scena-de-final
radioromaniacultural.ro

În perioada 28 martie – 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va avea  în jur de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, cei mici vor avea parte de numeroase  spectacolecu o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Pentru majoritatea spectacolelor programate, biletele sunt deja vândute.

Astfel,copiii se vor bucura de  musicalul “Micuța Dorothy” (la Sala Mare), concertul “Underground Tango”, musicalul “Ivan Turbincă” și spectacolul de hybrid opera “Sentimente” (la Sala UnderGrant). Evenimentele muzicale de la Salonul Mozart le vor ușura celor mici întâlnirea cu pianul, sub coordonarea pianistei Ioana Maria Lupașcu, în cadrul “Concertului lecție de Pian”, dar și cu Nino, în spectacolele interactive “Nino Arlechino și “With Nino in London”.

Povestea simfonică “Viața lui Mozart” și concertul “Armonii de Primăvară” întregește seria de evenimente desfășurate în Salonul Mozart în această perioadă.  Festivalul se va finaliza cu premiera spectacolului de balet contemporan “Pinocchio”, în regia și coregrafia lui Mihai Babușka, la Sala Mare.

Programul Festivalului “Hänsel și Gretel” poate fi văzut pe site-ul instituției organizatoare, www.operacomica.ro, iar biletele au fost deja puse în vânzare prin rețeaua bilete.ro. Până la finalul acestei stagiuni, Opera Comică pentru Copii pregătește alte spectacole în premieră: “Concert-lecție de Harpă”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart) și “Harap Alb” (la Sala UnderGrant).

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi