PSnews

Ultima Oră

PSD răsuflă uşurat: nu va mai fi gard în gard cu DNA

PSD sigla logo
ph-online.ro

Partidul Social Democrat (PSD) răsuflă uşurat: nu va mai fi gard în gard cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Guvernul a adoptat joi o hotărâre prin care a decis transmiterea Hotelului Triumf în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, citat de Agerpres.

Trebuie să precizăm că Hotel Triumf are adresa bd. Kiseleff, nr. 12, în timp ce sediul central al PSD se află la nr. 10, după cum puteţi vedea în captura de mai jos de pe Google Maps.
Image result for psd dna kiseleff
(foto: libertatea.ro)

„A fost o hotărâre pentru transmiterea Hotelului Triumf (…), aflat în domeniul public al statului, din administrarea Regiei Autonome ‘Administrația Protocolului de Stat’ în administrarea Ministerului Afacerilor Externe”, a precizat Iolu.

Întrebat dacă Direcția Națională Anticorupție, despre care s-a spus că urma să primească Hotelul Triumf, va primi un alt sediu, Liviu Iolu a răspuns: „Sunt mai multe cereri, de la mai multe instituții, pentru Hotelul Triumf. Hotărârea de azi (…) a fost ca Hotelul Triumf să meargă către MAE (…), una dintre instituțiile care și-au dorit această clădire”.

Liviu Iolu a precizat că Ministerul Justiției „și-a dat avizul” pe această hotărâre.

„Au fost niște (…) clarificări până la urmă, pe care le-au făcut și cei de la Ministerul Justiției. Înțeleg că nu s-a mai dorit acest sediu”, a spus Iolu, confirmând că și DNA s-a numărat printre instituțiile care au dorit Hotelul Triumf.

Întrebat dacă ulterior DNA nu a mai dorit Hotelul Triumf, Iolu a răspuns: „Se pare că nu, din ce știu. Au fost discuții cu toată lumea, cu toate instituțiile care au cerut acest sediu”.

Totodată, Liviu Iolu a afirmat că MAE a solicitat Hotelul Triumf având în vedere că actualul sediu central al ministerului are „risc seismic ridicat”.

De asemenea, întrebat dacă MAE se va muta definitiv în Hotelul Triumf, Iolu a precizat: „Se va muta definitiv în măsura în care va avea finanțarea necesară pentru a renova, pentru că trebuie renovat acel sediu. Iar din argumentele Ministerului Afacerilor Externe rețin că actualul sediu principal al ministerului este cu risc seismic ridicat. (…) Așadar, de asta au cerut un alt sediu pentru sediul central al Ministerului Afacerilor Externe”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi