PSnews

Ultima Oră

Război total pe Cathedral Plaza: Firea cere mazilirea purtătorului de cuvânt al catolicilor

Cathedral Plaza
libertatea.ro

Este război total din cauza clădirii de birouri Cathedral Plaza: primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cere mazilirea purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București (ARCB), Francisc Doboș.

Povestea nu este deloc una nouă, dar cel mai recent punct de maxim al scandalului a fost înregistrat sâmbătă, când preotul Doboș a postat pe Facebook o fotografie în care Gabriela Firea apare alături de propria nașă de cununie, Daiana Voicu, în ziua în care PSD-ista s-a cununat religios cu edilul orașului Voluntari, Florentin Pandele.

Fotografia postată de Francisc Dobos.

Din odiseea Cathedral Plaza.

Nu pot sa nu remarc că nașa de nuntă a primarului general este nimeni alta decât Daiana Voicu, cea care a construit «turnul corupției», Cathedral Plaza.

O fi o pură coincidență?! a comentat Francisc Doboș.

O simplă căutare pe Google relevă faptul că Daiana Voicu a fost managing partner al Willbrook International, compania care a construit Cathedral Plaza.

Cu câteva ore înainte (tot pe Facebook), același Doboș o calificase pe Firea drept „țoapă”, după ce politicianul social-democrat îl somase pe arhiepiscopul catolic Nicolae Robu să înceteze cu acuzațiile la adresa ei și a echipei PMB în ceea ce privește cazul Cathedral Plaza.

„Apropo, cum se spune în limba română «țoapă» și «tupeu»?!

Și de când primaru’ de Timișoara a ajuns Arhiepiscop de București?!

Ori s-au speriat jurnaliștii de «somație» și au confundat edilu’ de TM cu IPS de București?!” scrisese purtătorul de cuvânt al ARCB.

În replică, Primăria Municipiului București (PMB) a emis marți un comunicat în care îi solicită Arhiepiscopului Ioan Robu înlocuirea din funcţia de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti a preotului Francisc Doboş, pe care îl acuză de conduită inadecvată, conform Antena3.ro.

Acest lucru survine în urma unor luări de poziţie total inadecvate, atât prin comunicate oficiale cât şi prin postări pe reţelele de socializare. Nu vreau ca relaţiile dintre Primăria Capitalei şi Arhiepiscopia Romano-Catolică să fie încordate din cauza faptului că o persoană nu înţelege să se comporte în mod civilizat. Poate n-ar fi rău ca preotul Francisc Doboş să citească o predică ţinută de Papa Francisc cu ceva vreme în urmă, în care am găsit un citat foarte elocvent pentru situaţia în care ne aflăm: «Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu ucizi! Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Cu aceasta Isus ne aminteşte că şi cuvintele pot să ucidă! Când se spune despre o persoană că are limbă veninoasă, ce vrea să se spună? Că ucid cuvintele ei! De aceea, nu numai că nu trebuie atentat la viaţa aproapelui, dar nici nu trebuie revărsat asupra lui veninul urii şi lovit cu calomnia. Nici nu trebuie să fie vorbit de rău. Ajungem la bârfă: şi bârfa poate să ucidă, pentru că ucide faima persoanelor! Şi este atât de urât a bârfi»”, a scris Gabriela Firea în comunicatul citat.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi