PSnews

Sport

Războiul FCSB-Viitorul pentru titlu de capioană a început. Avocatul lui Gigi Becali a obținut prima victorie

qmagazine.ro

Procesul dintre FCSB și Viitorul inițiat de George Becali la TAS pentru a obține titlul de campioană în sezonul recent încheiat a început.

Avocatul angajat de FCSB,  Jorge Ibarrola, a obținut un succes în bătălia cu Viitorul, însă momentan această reușită nu influențează major decizia  propriu-zisă.

Înainte de a începe judecarea dosarului, TAS a trebuit să obțină acordul părților în privința limbii în care se va derula procesul și a numelui judecătorului.

Deși cele patru părți implicate în caz (FCSB, Viitorul, FRF și LPF) sunt vorbitoare de limba română, ele nu au reușit să se pună de acord în privința limbii în care se vor judeca la Lausanne.

Avocații FRF, LPF și cel al Viitorului au solicitat TAS ca engleza să fie folosită în proces.

Acest detaliu a fost imediat atacat de Ibarrola, avocatul Stelei, care a cerut judecarea cazului în limba franceză. Argumentele sale au fost că România este o țară francofonă și că președintele clubului FCSB, Valeriu Argăseală, se exprimă cel mai bine în limba franceză.

În plus, Ibarrola a dorit păstrarea ritmului accelerat al procesului, care s-ar fi tărăgănat în cazul traducerii documentației în limba engleză. Intenția sa este ca TAS să dea o decizie până pe 12 iulie, înainte de tragerea la sorți pentru meciurile din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor (14 iulie), potrivit GSP

În cazul în care va câștiga procesul și, implicit titlul, FCSB va deveni cap de serie în urnele UEFA, iar potențialul său traseu european ar putea fi facilitat.

Avocatul angajat de FCSB  primește din partea echipei 75.000 de euro, iar în caz de reușită suma crește la 150.000 de euro.

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi