PSnews

Opinii

Rolul marionetei Se(r)vil Shhaideh. Despre scârbă şi PSD

Razvan Gheorghe

Controversata Sevil Shhaideh – paraşutată în politică de sindicatul mafiot ctitorit de tandemul Radu Mazăre-Nicuşor Constantinescu, la ţărmul Mării Negre – nu reprezintă nimic altceva decât o interfaţă înfăşurată-n diplome (cu un premeditat damf „tehnocrat”, de-a dreptul penibil) a bugetivorilor penali din PSD şi ALDE. E limpede.

Cocoţat în jilţul de şef al Camerei Deputaţilor, infractorul condamnat Liviu Dragnea – parvenit al treilea om în stat (ceea ce e o ruşine naţională, cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu un ipochimen trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual) – vrea să impună o marionetă la Palatul Victoria: un premier teleghidat discreţionar care să îndeplinească supus toate poruncile Cabinetului 1 de la Kiseleff. Mai mult: Sevil Shhaideh este propria sa fină, cu toate că Dragnea s-a grăbit să spună că i-ar fi fost doar „martor” de cununie (deşi principala sa calitate – o ştim cu toţii! – este de condamnat definitiv, nu de martor!).

Trist, dar cumplit de adevărat: unica expertiză care o „recomandă” pe Sevil Shhaideh (fost director de servicii al Consiliului Judeţean Constanţa) pentru acapararea demnităţii de premier este abnegaţia cu care a îndeplinit „la cheie”, o puzderie de ani, job-urile deferite de cartelul Mazăre-Constantinescu. În 2012 însă, pe fundalul umflării leviathan-ului USL, directoarea interlopilor constănţeni a fost recompensată cu portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ajungând succesoarea lui Liviu Dragnea, care i-a dictat punctual, ulterior, toate acţiunile politice. Ca un mentor desăvârşit. Un fel de Miyagi mioritic.

Actualmente, baronetul de Teleorman încearcă o manevră similară, dar propagată (cu tupeu de borfaş recidivist) la un alt nivel al combinaţiilor politice. Pe scurt: prin paraşutarea unei marionete la Palatul Victoria, Dragnea (laolaltă cu ceilalţi gherţoi de la vârful PSD) premeditează să conducă arbitrar viitorul guvern, chiar din biroul său de la Kiseleff. Totodată, baronetul nu-şi ştirbeşte astfel puterea pe linie de partid, rămânând pe cele mai solide poziţii de forţă – ştie prea bine că istoria PSD este, în realitate, o cronică a puciurilor şi a trădărilor conjuncturale, trădări pe care infractorul teleormănean le-a ridicat, de-a lungul anilor, la rang de „artă”. În acest sens, prostănacul Geoană şi cârlanul Victor Viorel ar avea multe de povestit, fără a-l mai aduce în discuţie şi pe fostul puşcăriaş Năstase Adrian (tăvălit în repetate rânduri de Ion „Ilici” Iliescu).

Dacă (după Crăciun) preşedintele Klaus Iohannis va pleca fruntea în faţa lui Dragnea şi va da curs nominalizării tătăroaicei Se(r)vil Shhaideh în fruntea unei noi formule guvernamentale (intrând, astfel, în cârdăşie cu Dragnea şi Tăriceanu), planul PSD se va revărsa, tumultuos, într-o altă etapă strategică (deja asumată la nivel declarativ de numeroase goarne de partid): mutilarea Legii 90/2001 şi ungerea lui Liviu Dragnea, oficial, la butoanele Palatului Victoria, într-un dispreţ absolut faţă de lege şi justiţie.

De ce? Fiindcă infractorul nu-i infractor destul, dacă nu e şi fudul. Fiindcă puterea de clan şi accesul discreţionar la banii publici sunt unicele dialecte ale cartelului PSD. Fiindcă (am spus-o şi o repet) obliterarea legislaţiei anticorupţie este adevăratul scop final al conjuraţiei clocite în laboratoarele PSD-ALDE.

Totuşi, este halucinantă ipocrizia sinistră la care s-au dedat (într-o deplină cârdăşie electorală) Dragnea şi Tăriceanu, cei doi înfierând cu o mânie de-a dreptul ceauşistă agenturile străine, care (cică!) au ciordit România poporului. În fond, recurgând la retorica naţionalismului păduros, ei l-au învins pe „Julien”, stigmatizat cu eticheta de „om al lui Soros”, şi au desemnat pentru funcţia de premier o doamnă de religie musulmană (căsătorită cu un cetăţean sirian care a lucrat mulţi ani în administraţia dictatorului Bashar al-Assad), al cărei nume poate fi pronunţat cu greu chiar şi de cei mai instruiţi votanţi pesedişti! Ipocrizia inoculării ideii că Dacian Cioloş va fi fost o marionetă a lui Soros devine cu atât mai evidentă cu cât această campanie virulentă a fost gândită şi implementată de doi consilieri israelieni (remuneraţi cu sume faraonice, desigur).

Personal (parol!) nu am nici cea mai mică greaţă privitoare la originea etnică sau la religia viitorului premier. Problemele României sunt infinit mai mari decât aceste aspecte ce ţin de o retorică scârboasă, retrogradă, pe care penalii din PSD, ALDE şi PRU au dus-o la paroxism, pentru a o trăda, în grabă, în chiar momentul în care a devenit inutilă. Însă (s-o spunem pe şleau), adevăratele probleme apar dacă la Palatul Victoria va ajunge o slugă a mafiei pesediste din Constanţa, care ar mai putea ridica şi oarece semne de întrebare în ceea ce priveşte Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

P.S. Reuşita planului nutrit de infractorul Dragnea ţine de hotărârea pe care o va lua preşedintele Klaus Iohannis, după Crăciun, dar şi de viitorul traiect al dosarului „Bombonica”, care, finalmente, l-ar putea trimite pe şeful PSD după gratii, în condiţiile în care, dacă va fi găsit vinovat, nu va mai beneficia de o nouă condamnare cu suspendare.

 

Răzvan Gheorghe este scriitor şi jurnalist politic. Licenţiat al Facultăţii de Filosofie din Universitatea Bucureşti, a debutat la cotidianul ZIUA, în 2004. În prezent, este redactor al ziarului Evenimentul Zilei și editorialist PSnews.ro.

8 Comentarii

8 Comments

  1. vale

    23 decembrie 2016, 21:32 la 21:32

    Sì rolul tau???,?

    • vale

      23 decembrie 2016, 21:35 la 21:35

      E de a raspandi ura, si dezbinarea daca esti atat de bun de ce te limitezi doar
      la critici …fa un pas in fata aratau e ce poti….

  2. silvia

    27 decembrie 2016, 07:41 la 07:41

    pt scarba ,se vede pe fata dv ca suferiti de ea,va recomnad ceai de chimbir cu scortisoara.

    • bibi

      5 ianuarie 2017, 15:23 la 15:23

      Un „CEAI” cu cianura poate-i mai imblanzeste ura din privire si din suflet! El vorbeaeste de servilism,o sluga nevertebrata>Nu cumva parintii aveau inclinatii legionaro-fasciste, de a iesit asemenea „NIMIC?

  3. radu

    28 decembrie 2016, 22:37 la 22:37

    De unde l-ati mai scos si pe primitivul asta, plin de ura si de cliseele aferente ?

  4. Sarbu ajeny

    2 ianuarie 2017, 19:15 la 19:15

    Cine este, mai neica nimeni, pe cine reprezinți… în orice caz nu pe romani !!! Lingăi ai clantelor ambasadelor străine, chiar nu va este rușine, nu aveți nici un pic de demnitate … RUȘINE !!!!

  5. don

    3 ianuarie 2017, 13:15 la 13:15

    razvan gheorghe existi cu adevarat? daca da, in loc de creier ai fiere, in suflet numai ura pustiitoare.
    Este devastator sa constati ca pot exista asemenea oameni traitori in ROMANIA.Si care isi imagineaza ca prin asemenea dejectii despre alti oameni din tara lor pot sa influenteze sau sa genereze pareri si convingeri.

    Locul tau razvan gheorghe este in alata parte, nu in presa.Nu pot sa spun unde dar sigur iti vor spune altii. Poate cei din apropierea ta.

  6. BIBI

    5 ianuarie 2017, 13:08 la 13:08

    Inr-adevar ESTI UN GHEORGHE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi