PSnews

Opinii

România în Ziua Cârtiței

Nici nu eram născuți când a început Ziua Cârtiței. Nu eram născuți ca popor, ca neam, ca stat. Nu aveam conștiința a ceea ce urma să devenim. Eram cei care, conform izvoarelor istorice, am rămas să apărăm Imperiul la nord de Dunăre, în urma retragerii aureliene. Romanitatea întreagă ne-a privit ca ultima graniță – cei care am rămas pe limes-ul ce despărțea Europa civilizată de barbari.

A fost prima retragere a Europei și prima lăsare a noastră la periferia ei.

#rezist nu a fost inventat în decembrie 2016. Rezist (fără #) a fost cuvântul de ordine prin care ne-am definit la marginea Europei – noi, cei latini, dar cu atâtea influențe slave; noi, cei creștini, dar mai mult ortodocși decât protestanți sau catolici. “În timp ce alții construiau catedrale, noi apăram porțile Europei” – a devenit un truism pe care îl frazează copiii de clasele ciclului primar. Este scuza perfectă pentru tot ceea ce nu am reușit să fim, fundamentată pe un adevăr la fel de puternic: granița Europei se trasa lângă noi.

Din abandonul Imperiului ne-am născut și rămânerea în Europa – dar la periferia ei – pare a fi un destin care ne urmărește. România pare a fi născută în Ziua Cârtiței, iar Tratatul de la Yalta din 1945 a părut a fi ultimul salt în aceeași buclă nefericită de trasare a granițelor Europei sub nasul nostru.

În 1995 partidele politice au semnat Pactul de la Snagov pentru aderarea României la Uniunea Europeană, iar în 2001, în același loc, s-a semnat Pactul pentru NATO. De atunci părea stabilit faptul că România nu poate fi altfel decât în Europa. Privitorii politici mai experimentați își aduc aminte de frământările legate de îndeplinirea aquis-ului comunitar, iar apoi de rigorile Mecanismului de Cooperare și Verificare pe justiție. Cu toate acestea, deși are temele făcute la zi, România nu a reușit nici ridicarea MCV-ului și nici accesul în spațiul Schengen. Iar această ultimă discuție este una dintre cele mai dureroase pentru români: cu banii dați pentru programele monumentale de securizare a frontierelor, dar fără beneficiile unui țări europene de prim rang.

Fideli fraților nemți, francezi sau olandezi, românii s-au executat fără nicio mârâitură în a-și cumpăra cele necesare (și încă pe bani foarte mulți), în a implementa toate măsurile și cerințele europenilor.

Iar acum, când speranțele păreau că devin realitate, ni se spune: pas. Germania se întâlnește cu Franța, cu Spania și cu alți frați mai mari și pregătesc o decizie cumplită pentru România: o Europă cu mai multe viteze. În urma acestui demers, România riscă includerea într-un cerc decizional periferic, alături de state precum Bulgaria sau Croația și, implicit, intrarea într-o tornadă a insecurității și destabilizarea unei viziuni politice europene.

Dacă până acum societatea românească a părut divizată, în urma acestei decizii de va deschide o adevărată cutie a Pandorei.

  1. Contestarea parcursului european al României: vor rămâne tot mai puțini cei interesați de aplicarea normativelor europene, căci – nu-i așa ? – pare a fi în zadar. Reglementarea conformă cu standardele europene – fie că vom vorbi de alimentație sau de justiție – va părea o chestiune colaterală.
  2. Creșterea euro-scepticismului. Intrarea în Uniunea Europeană ca stat cu drepturi depline, în calitate de cetățeni egali neamțului sau francezului, a fost unui dintre cele mai puternice deziderate. A fost poate crezul care a unit cel mai puternic stânga și dreapta politică, dar și clasele sociale între ele.
  3. Revirimentul mișcărilor naționalist-extremiste care nu vor rata momentul de a spune că tot ce se întâmplă este demonstrația inutilității. Că, în loc de europeni, mai bine să fim daci, astfel încât să putem plasa centru universului undeva în Bucegi.
  4. Vulnerabilizarea și fragilizarea politicii externe românești, în fața unei potențiale presiuni din partea unor jucători internaționali mult mai puternici.

Și, deși am enumerat aici doar câteva dintre pericolele unei astfel de decizii de transformare a Europei într-un apartament cu mai multe camere – unele mai “de lux”, altele mai pentru nevoiași –, la vârful politicii românești este o tăcere asurzitoare.

Cu excepția unor europarlamentari mai vocali, nimeni nu pare a fi preocupat de a aborda o dezbatere deschisă asupra chestiunii care poate pecetlui dramatic viitorul european al României.

Nu am auzit ca premierul sau președintele să aibă vreo luare de poziție pe acest subiect. Nu am văzut vreo ordine de zi a Parlamentului în care să se ceară dezbatere pe acest subiect.

Între amnistii și grațieri, între dublarea halucinantă a salariilor bugetarilor, România – ca stat și neam – pare că nu mai interesează pe nimeni.

Ziua Cârtiței a început. În tăcere.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Eugen Ripanu

    8 martie 2017, 09:18 la 09:18

    Este ceea ce ne-am dorit, fara a ne exprima.Am acceptat ca Romania este un stat de mana a doua.Monica Macovei a accentuat in PE.Coruptia totala ( ca de altfel in toata Europa),politicienii hoti, loviturile de stat inchipuite si prezentate in plen,prezentarea unor guverne ca fiind de borfasi, acceptarea la conducerea tarii a unor persoane impuse de afara, coruptia din justitie, afirmarea serviciilor de informatii ca factori decisivi in conducerea tarii unde credeti ca au dus? Ce parere v-ati face despre o tara prezentata astfel de proprii cetateni chipurile reprezentativi?Ne meritam soarta!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi