PSnews

Lifestyle

Se întoarce iarna? AVERTIZAREA meteorologilor

ninsori
voxtv.ro

Iarna se întoarce!

Un cod portocaliu de ninsori pentru 15 județe din România și un cod galben de ploi și vânt pentru restul tarii, a intrat în vigoare miercuri dimineață, la ora 9.

Astfel, potrivit anunțului meteorologilor, temperaturile vor scădea brusc, până la limita îngheţului.

”Precipitațiile se vor extinde în sud-vestul României și în Banat, Oltenia, vestul-nord vestul Munteniei și se pot totaliza cantități însemnate de apă ce pot ajunge și până la 40 l/mp. În zonele de munte vor fi mai ales ninsori, chiar consistente în munții Banatului și Carpații Meridionali și cu vânt puternic ce va ajunge și la 90 – 100 km/h”, a explicat meteorologul ANM Mihai Huștiu.

”Până vineri dimineața va intra în vigoare al doilea mesaj. Acesta vizează regiunile centrale, sudice și estice un de contăm pe precipitații destul de însemnate cantitativ. Vor fi ploi însemnate, în noaptea de miercuri de joi precipitațiile se vor transforma în ninsori în Moldova, în Maramureș, în Transilvania, chiar și în zona deluroasă din sud, iar în zonele de munte va continua să ningă. Vom vorbi de o vreme deosebit de rece în această perioadă. Vom avea temperaturi diurne doar între 3 și 12 grade în aceste zile, iar noaptea cea mai rece va fi în noapte de vineri spre sâmbătă, când în estul Transilvaniei unde vor fi temperaturi chiar și de -8 – -10 grade”, a mai spus meteorologul.

Şi hidrologii au emis o atenționare cod galben de inundații în nouă bazine hidrografice din zona Olteniei, Munteniei și Dobrogei, potrivit B1.ro

”Vizează majoritatea bazinelor hidrografice din sudul țării, începând cu râurile din bazinele hidrografice Desnățui, Jiu, județul Gorj, Mehedinți și Dolj.Afluenții râului Olt, bazinele hidrograifce Vetea, Argeș, Ialomița, Prahova și pentru aceste bazine hidrografice atenționarea este valabilă până pe 21 aprilie, ora 16”, a declarat  Marius Mătreață, director INHGA.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi