PSnews

Opinii

Statul de drept s-a blegit. S-a molipsit de la Iohannis ori a fost demascat?

Sistemul, binomul, statul de drept, sau cum Dumnezeu i-o mai zice, a intrat de vreo două săptămâni într-o adormire masonică gravă. E atât de puțin vorbăreț, că probabil chiar și președintele Klaus Iohannis a devenit invidios. Instituțiile statului din categoria mai sus menționată sunt precum un boxer înainte de KO, care stă și încasează pumnii, încăpătânându-se să nu cadă la podea.  Iar adversarul, conștiincios, îi cară lovituri cu duiumul, simțind momentul prielnic. În colțul roșu al ringului zâmbesc satisfăcuți Traian Băsescu, Sebastian Ghiță, Victor Ponta, Elena Udrea,  Liviu Dragnea și câteva duzini de politicieni certați cu legea. De partea cealaltă, în colțul albastru (care ar putea fi la fel de bine și negru – culoarea doliului) zac Laura Codruța Kovesi, alături de generalul Florian Coldea.

Meciul cu pricina nu e unul recent. S-a pornit de câțiva ani, de când statul de drept și-a descoperit fișa postului și a început să dea de pământ cu corupții. De-aia nici nu o să vorbesc prea mult despre lupta în sine. Mult mai interesantă este reacția publicului spectator, mulțimea din tribune, poporul care aplauda cu frenezie fiecare croșeu aplicat de binom sistemului ticăloșit. Dar de o lună încoace, publicul a intrat în ceață. Ba chiar dă semne serioase de simpatie față de echipa adversă. Iar asta nu se întâmplă pentru că unul dintre luptători – Traian Băsescu – a decis să schimbe tabăra în funcție de interes. E mai mult genul ăla de reacție, pe care o ai atunci când afli că idolul tău din lumea sportului tocmai a fost depistat dopat: “Deci nu era chiar așa de tare pe cât se vedea, ci doar se îndopa cu steroizi interziși…”.

Acum, revenind la lupta mioritică, nu știu dacă mușchii statului de drept s-au muiat, însă ipoteza că toată masa musculară a Binomului era de fapt doar fibra luată de la Licuriciul cel Mare mă pune pe gânduri. Și asta, în condițiile în care am considerat o bună parte din deja celebrele Episoade ale lui Ghiță, ca fiind fonfleurile unui disperat. Ar fi de neconceput scenariul în care numirile greilor din Justiția română să fi fost făcute în urma unui șantaj. Dar apocaliptic ar fi ca girul pentru așa ceva să fi fost dat de niște pițifelnici din ambasada SUA, care în loc să își vadă de hârţogăraia pentru care au fost trimiși, ar păpușa, de fapt, lupta anticorupție din România.  Asta ar însemna că, pe lângă faptul că am înghițit de la Licurici o serie de țepe de tipul Bechtel, acum am ajuns și să băgăm la pușcărie întreg capitalul românesc, prin directiva trimișilor lui în ograda noastră.

În fine, pentru toți cei care au crezut și încă mai cred în bunele intenții ale statului de drept, ar fi fost suficientă măcar o reacție la dezvăluirile lui Ghiță. E adevărat că prin interpuși, omul chiar a finanțat aducerea în țară a fugarului Popa?! De când pot finanța oamenii de afaceri DNA-ul, SRI-ul sau mai știu eu ce instituție, pentru operațiuni speciale și pe ce criterii sunt selectați investitorii? Nu de alta, dar cred că s-ar găsi mulți amatori care să devină “prietenii” sistemului pentru 200.000 de euro… Chiar există în DNA un procuror care spune despre el că e “Periculos”, sau înregistrările cu Mircea Negulescu de la Ploiești sunt simple făcături?! Personal aș prefera procurori corecți și minuțioși, nu periculoși. De ce nu țipă nimeni că demersul fostului deputat ar aduce atingere independenței și integritații magistraților? Oare pentru că mai apoi ar trebui să aducă probe contrarii?! Iar lista întrebărilor devine tot mai lungă, după fiecare episod din serialul confesiunilor lui Sebi Ghiță. Dacă strategia statului de drept este de a merge pe burtă, în fața celui mai mare scandal din Justiția românească post decembristă, atunci este una falimentară. Anvergura pe care a luat-o acesta nu se mai poate estompa, nici printr-un val de arestări imediate, nici prin compromiterea celor care au lansat-o. Cred că poporul are în prezent nevoia de dovezi clare că nici măcar zece la sută din dezvăluirile acestor vremuri nu sunt reale. Dar poate statul de drept să le ofere, sau doar tace, în speranța că circul va trece?

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi