PSnews

Ultima Oră

Un fost stat sovietic dă clasă Occidentului în materie de debirocratizare

ghiseu
literparc.ro

Un fost stat sovietic dă clasă Occidentului în materie de debirocratizare. Vedeți mai jos ce țară conduce clasamentul european al lejerității cu care îți poți înființa o firmă.

Cu o populaţie de doar 1,32 milioane de oameni, Estonia profită din plin de revoluţia tehnologică a internetului şi construieşte servicii pentru restul lumii, fără multă fanfară. Pionieratul asigurat prin serviciul e-Estonia (mai exact, digitalizarea serviciilor publice), plata taxelor şi accesarea informaţiilor despre sănătate reprezintă doar unul dintre paşii făcuţi de mica ţară baltică, scrie luni Bursa.ro.

Poate cel mai cunoscut program în direcţia IT&C este cel de e-residency, care permite înfiinţarea unei companii virtuale într-o singură zi. Deja s-au înscris cereri din aproape 140 de ţări, programul fiind atrăgător pentru firmele din afara UE care doresc să beneficieze de piaţa comună. Programul a fost lansat în 2014 şi are deja 21.708 de „rezidenţi”, cu 3.256 de societăți înregistrate.

Concret, oricine poate depune o cerere în nume personal pentru înfiinţarea unei societăți în Estonia. Prin aceasta, are acces la piaţa europeană, dar şi la plata taxelor locale, un cont bancar şi capacitatea de a semna digital actele firmei. Odată îndeplinite cerinţele şi plătită taxa de 100 de euro, guvernul de la Tallinn emite un card (similar cu un card de credit) de e-reşedinţă şi identificare. Cardul este securizat digital, mult peste standardele actuale în domeniu. Cardurile sunt trimise la ambasadele din Europa, Rusia şi SUA, utilizatorii putând alege locaţia. În România, nu se poate comanda încă, dar cardul se poate trimite la cea mai apropiată capitală europeană.

Până anul acesta, pentru a deschide un cont bancar, prezenţa fizică era necesară în Estonia. Începând din 2017, e-rezidenţii pot deschide conturi online. Impozitul pe venit în Estonia este 20%, TVA 20%, iar taxele pentru angajaţi se adună la aproximativ 35%. Taxa pe profitul nedistribuit este zero. Cardul nu reprezintă drept de reşedinţă în Estonia pentru persoana fizică.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi