Skip to content
Internațional

​Franța vrea să reintroducă o nouă cotă de imigranți care provin din afara granițelor UE

www.panjury.com
Franța intenționează să reimpună o anumită cotă de muncitori străini din afara granițelor Uniunii Europene, ca parte a unor măsuri care au ca scop abordarea preocupărilor legate de imigrație, azil politic și integrare, transmite BBC, citată de hotnews.ro.

„Vrem să avem din nou controlul asupra politicii noastre migratorii”, a declarat premierul francez Edouard Philippe.

„Prin reluarea controlului asupra politicii noastre migratorii înseamnă să reluăm lupta împotriva abuzurilor adupra dreptului la azil, împotriva imigrației ilegale. Țara noatră va pune așadar umărul la o reconstrucție a Europei”, a adăugat acesta.

Accesul la asistență medicală va fi tăiat pentru persoanele care nu au drept de ședere în țară.

Taberele de imigranți care au fost instalate în mai multe zone din nord-estul Parisului vor fi desființate până la sfârșitul anului.

Franța este una dintre țările europene care au permis accesul pe teritoriul său unui aflux de imigranți ilegali, iar în ultimul timp Guvernul trebuie să reacționeze la presiunea politică exercitată asupra sa de către partidul de extremă-dreapta condus le Marine Le Pen, Adunarea Națională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *