1.000 de locuri de muncă și autonomie strategică: UE deschide o fabrică unică în Europa. Unde este localizată

Sursa foto: Pinterest

Vineri a fost inaugurează oficial cea mai mare fabrică de magneţi din pământuri rare din Europa, în Narva, Estonia, a informat într-un comunicat Comisia Europeană.

Această fabrică finanţată de UE va produce magneţi permanenţi din pământuri rare care vor fi utilizaţi în sectoare economice cheie, de exemplu în vehicule electrice, turbine eoliene şi microelectronică. Întrucât peste 90% din magneţii importaţi în prezent în UE provin din China, noua fabrică va spori considerabil autonomia strategică şi competitivitatea Europei, care sunt esenţiale pentru tranziţia curată şi industrială, se arată în comunicatul citat de UE.

„Inaugurarea fabricii de magneţi este un exemplu perfect al modului în care politica de coeziune poate aduce o schimbare reală pentru o regiune şi cetăţenii săi prin crearea de noi locuri de muncă şi stimularea economiei. Dar nu numai atât: acest proiect finanţat de UE va contribui, de asemenea, la creşterea competitivităţii întregii UE. Aceasta arată încă o dată că politica de coeziune este o politică reciproc avantajoasă pentru toţi europenii”, a afirmat vicepreşedintele executiv pentru coeziune şi reforme, Raffaele Fitto.

Fabrica a fost construită datorită unui sprijin în valoare de 14,5 milioane euro din Fondul pentru o tranziţie justă. Aceasta va avea un impact pozitiv semnificativ asupra economiei din Narva şi din judeţul Ida-Viru, creând până la 1.000 de locuri de muncă şi atrăgând talente din întreaga lume. De asemenea, aceasta va consolida considerabil capacitatea industrială şi autonomia strategică a Europei în ceea ce priveşte magneţii de pământuri rare. Fabrica va spori rezilienţa acestei regiuni şi va contribui la tranziţia acesteia de la extracţia şisturilor bituminoase, o activitate economică bazată pe combustibili fosili pe care regiunea s-a bazat în trecut.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: