Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: aproape 1,85 de miliarde de lei este suma virată la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, de către Casele de Pensii care au reţinut CASS din pensiile care depăşesc pragul de 3.000 de lei lunar, pentru partea din pensie care depăşeşte acest nivel, în ianuarie – aprilie 2026, conform analizei Economica.net asupra execuţiei FNUASS.
Aproape 25 de milioane de lei au fost bani viraţi în primele patru luni la ANAF şi de acolo la FNUASS de către oamenii care s-au asigurat opţional la sănătate, fie pentru că li s-a eliminat prin lege categoria de coasigurat, în baza căreia au fost asiguraţi la sănătate fără plata CASS, fie pentru că nu au venituri şi s-au asigurat opţional, dar de acum plătesc prima tranşă a CASS datorate chiar la momentul când trimit declaraţia unică la Fisc, potrivit analizei Economica.net.
Sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România e finanţat în mare parte din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Fondul este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) reţinute din salariile angajaţilor, virate la ANAF şi de acolo la Fondul Sănătăţii, din CASS reţinută din pensiile de peste 3.000 de lei lunar, pentru partea de pensie care depăşeşte acest nivel (de 3.000 de lei), dar şi din CASS datorată de unele persoane cu venituri extrasalariale, care o achită plafonat la ANAF, în baza declaraţiei unice depuse la Fisc, din taxa clawback plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor şi din subvenţii. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS le plăteşte, prin intermediul Caselor judeţene de Asigurări de Sănătate din ţară, CASMB, CASAOPSNAJ, medicilor, dar şi celorlalţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unice.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









