1 Decembrie/Alba: Ministrul Muncii, la festivitățile oficiale de Ziua Națională de la Alba Iulia

Simona Bucura
Sursa foto: Simona Bucura-Oprescu

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, va fi prezentă vineri la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale a României, pentru a reprezenta Guvernul României la manifestările publice organizate în „Oraşul Marii Uniri”, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către organizaţia Alba a Partidului Social Democrat (PSD).

De asemenea, potrivit sursei citate, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, va fi prezentă la Alba Iulia în cursul după-amiezei de joi.

„Doi miniştri social-democraţi şi un consilier de stat de la cancelaria primului ministru vor fi prezenţi la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale şi vor reprezenta Guvernul României la manifestările publice organizare în ‘Oraşul Marii Uniri’. Aceştia vor fi însoţiţi la evenimente de coordonatorul judeţean al PSD Alba, europarlamentar Victor Negrescu, şi de alţi membri social-democraţi din judeţ”, se menţionează în comunicat.

Potrivit acestuia, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, va participa la manifestările organizate în după-masa zilei de joi, în vreme ce ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, va fi prezentă vineri la Alba Iulia.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL