Skip to content
București Locale

1 Decembrie, Ziua Națională a României. Care este programul STB și Metrorex

turistderomania.ro

De „Ziua Națională a României”, 1 decembrie, atât Societatea de Transport București STB SA, cât și Metrorex, au anunțat că liniile de transport public din București vor funcționa conform programului normal, de duminică.

Cu ocazia pregătirilor și a Paradei militare organizate de Ziua Națională a României, în perioada 30.11.2019 – 01.12.2019, traficul rutier va fi restricționat pe Șos. Kiseleff (între Piața Presei Libere și Piața Victoriei), pe Bd. Alexandru Constantinescu (între Piața Arcul de Triumf și Bd. Mărăști), pe Bd. Constantin Prezan (între Piața Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle) și pe Bd. Mareșal Averescu (între Piața Arcul de triumf și Bd. Mărăști).

Având în vedere aceste măsuri, stația „Muzeul Satului”, aferentă liniilor de autobuze 131, 205, 330, 331, 335 și 361, situată pe Șos. Kiseleff, va fi suspendată pe ambele sensuri.

De asemenea, stația „Arcul de Triumf”, aferentă liniilor 205, 282 și 330, amplasată pe Str. Alexandru Constantinescu, va fi suspendată numai pe sensul spre Bd. Mărăști. Autobuzele liniilor 282 și 330 vor opri în stațiile comune cu cele ale liniilor 131, 331, 335, 361, 783 și 784, pe ambele sensuri. Autobuzele liniei 205 nu vor efectua opriri în stația „Arcul de triumf”.

Totodată, sub coordonarea agenților de la Brigada Rutieră, STB SA va modifica circulația mijloacelor de transport public de pe traseele din zonă, astfel:

Linia de autobuz 131 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața Romană” și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București – Ploiești, stația-terminal „Complex Comercial Băneasa”.

Linia de autobuz 149 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Str. Băiculești/ Bd. Poligrafiei, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Poligrafiei, Str. Jiului, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii, până la capătul de linie „Cartier Dămăroaia”, cu întoarcere prin Str. Natației, Str. Jiului, Pasaj Poligrafiei, apoi pe traseul actual.

Linia de autobuz 205 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Gara de Nord” și intersecția Bd. Ion Mihalache/ Str. Alexandru Constantinescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii, Str. Coralilor, Șos. Străulești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Bd. Gheorghe Ionescu Sisești, apoi pe traseul de bază până la capătul de linie „Străulești”.

Linia de autobuz 261 va funcționa pe traseul actual între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Șos. Gh. Ionescu Sisești/ Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Străulești, Str. Coralilor, Str. Piatra Morii, cu întoarcere după scuarul central de la intersecția cu Bd. Gloriei, apoi pe Str. Piatra Morii până la capătul de linie „Cartier Dămăroaia”.

Linia de autobuz 282 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Gara Basarab” și intersecția Șos. Nicolae Titulescu/ Bd. Banu Manta, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, comun cu cel al liniei 182, pe Șos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanților, Piața Dorobanților, Str. Av. Radu Beller, apoi pe traseul de bază.

Linia de autobuz 304 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Străulești” și intersecția Șos. București-Ploiești/ Bd. Ion Ionescu de la Brad, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Străulești, Str. Coralilor, Str. Piatra Morii, cu întoarcere după scuarul central de la intersecția cu Bd. Gloriei, apoi pe Str. Piatra Morii până la capătul de linie „Cartier Dămăroaia”.

Linia de autobuz 330 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Faur” și stația „Piața Charles de Gaulle”, unde autobuzele vor întoarce.

Linia de autobuz 331 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața Romană” și Piața Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat, prin Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, până la capătul de linie „Cartier Dămăroaia’’, cu întoarcere pe Str. Natației, Str. Jiului, Bd. Bucureștii Noi, după care va funcționa pe traseul de ducere.

Linia de autobuz 335 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Faur” și stația „Piața Charles de Gaulle”, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București – Ploiești, capătul de linie „Complex Comercial Băneasa”.

Linia de autobuz 361 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Șos. București-Ploiești/ Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, apoi pe traseul actual până la stația-terminal „Piața Unirii”, cu întoarcere pe Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascǎr Catargiu, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București-Ploiești, apoi pe traseul actual.

Linia expres 780 va funcționa pe traseul de bază între stația terminal „Gara Basarab” și intersecția Str. Clăbucet/ Bd. Ion Mihalache, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Gloriei, Str. Coralilor, Șos. Străulești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. București-Ploiești, până la terminalul „Aeroportul Henri Coandă”.

Liniile expres 783 și 784 vor funcționa pe traseele de bază între terminalul „Piața Unirii” și stația „Piața Victoriei”, apoi pe trasee modificate în ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Șos. București-Ploiești, ”Aeroportul Henri Coandă”.

Liniile regionale R441, R442, R443, R444, R446, R447, R448, R477 vor funcționa pe traseele de bază între terminalele din Județul Ilfov și intersecția Șos. București-Ploiești, apoi pe trasee modificate în ambele sensuri, pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Gheorghe Ionescu Sisești, Șos. București-Târgoviște, până la capătul de linie „Străulești”.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, precum și a desfășurării pregătirilor premergătoare acesteia, în perioada 22.11.2019 – 01.12.2019, stația de autobuz „Arcul de Triumf” de pe sensul spre Piața Presei Libere, aferentă liniilor 131, 331, 335, 361, 783 și 784, va funcționa pe alt amplasament, pe Bd. Constantin Prezan, la o distanță de aproximativ 35 m înainte de intrarea în Piața Arcul de Triumf.

De asemenea, cu ocazia organizării unor evenimente în Piața Constituției și pe arterele adiacente, respectiv pe Bd. Unirii (între Bd. I.C. Brătianu și Bd. Libertății) și pe Bd. Libertății (între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite), traficul rutier va fi restricționat în următoarele perioade:

  • 28.11.2019 – 01.12.2019 (zilnic, între orele 12:00-02:00),
  • 06.12.2019 – 08.12.2019 (zilnic, între orele 16:00 – 02:00),
  • 13.12.2019 – 15.12.2019 (zilnic, între orele 16:00 – 02:00),
  • 20.12.2019 – 26.12.2019 (zilnic, între orele 16:00 – 02:00),
  • 31.12.2019 (ora 13:00) – 01.01.2020 (ora 06:00).

Având în vedere aceste măsuri, sub coordonarea agenților de la Brigada Rutieră, STB SA va modifica circulația mijloacelor de transport public de pe traseele din zonă.

Astfel, linia de autobuz 136 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „CET Vest Militari” și intersecția Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertății, cu întoarcere în rondul Regina Maria.

Linia de autobuz 361 va funcționa în pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Calea Victoriei/ Str. Națiunile Unite/ Splaiul Independenței, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenței, până la Piața Unirii.

Pe sensul spre terminalul „Piața Unirii”, linia expres 784 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Aeroport Henri Coandă” și intersecția Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertății, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, Piața Unirii. Pe celălalt sens, traseul nu se modifică.

Linia de noapte N121 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Zețari” și Piața Arsenalului (Calea 13 Septembrie/ Str. Izvor), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Izvor, Bd. Națiunile Unite, Splaiul Independenței, până la Piața Unirii

Pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să asiste la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naţionale, să viziteze târgurile sau evenimentele specifice Sărbătorilor de Iarnă, dar şi să meargă să admire decoraţiunile care înfrumuseţează capitala în această perioadă, programul de circulatie a trenurilor de metrou este același ca în zilele nelucratoare și sărbători legale, desfășurându-se între orele 5:00-23:00, cu mențiunea că ultimele trenuri de metrou pleacă la ora 23:00 din stațiile de capăt ale Liniilor de metrou, iar la stațiile Piaţa Unirii 1 și Piata Unirii 2 se așteaptă transferul călătorilor între Liniile de metrou 1,3 si 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *