Un milion de persoane nu ar mai fi eligibile pentru contribuția la Pilonul 2 în noua lege a pensiilor

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: Unsplash

O prevedere neclară în proiectul noii legi a pensiilor ar putea face ca peste un milion de persoane să nu mai contribuie la Pilonul 2 de pensii, avertizează Asociația Pensiilor Administrate Privat. Este vorba despre liber-profesioniști, adică cei care lucrează ca PFA-uri, pe drepturi de autor sau contracte cu mandat.

Am ajunge astfel la 2 milioane de oameni care nu contribuie la pensia privată obligatorie. Guvernul ar urma să aprobe joi proiectul noii legi a pensiilor. Ulterior, acesta va fi trimis către Parlament pentru dezbatere și vot. Întreaga procedură ar trebui să se încheie până la finalul acestei luni. Surse din Ministerul Muncii spun că prevederea va fi modificată.

În actuala lege există o prevedere care spune că cei de la Casa de Pensii transmit către fondurile de pensii contribuția la Pilonul 2 pentru angajaţi „sau” pentru cei pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale. În proiectul noii legi a pensiilor, „sau” devine „și”, ceea ce poate fi interpretat că angajații Casei de Pensii vor vira la Pilonul 2 doar contribuțiile angajaților, nu și pe cele ale liber-profesioniștilor

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL