Skip to content
Opinii & Analize

10 întrebări pentru viitorul Președinte al Partidului Național Liberal

Mulți ani a funcționat în România mitul guvernării PSD-iste eficiente și profesioniste. Sunt încă voci care amintesc de guvernarea Năstase ca fiind cea mai bună perioadă de măsuri guvernamentale pentru România. Alții spun că Tăriceanu a fost cel mai bun premier.

Acum, și PSD, și Tăriceanu se află la guvernare. Într-un melanj dubios și lipsit de linie ideologică, aceștia împart plăcinta țării fără prea multe scrupule, dar – în egală măsură – fără discernământ. Nu există acum niciun domeniu în care PSD și ALDE să nu fi adus haosul: după ce a jucat alba-neagra cu amnistia și grațierea, PSD a reușit să transforme domeniul justiției într-o versiune proastă a emisiunii „Surprize, surprize”, iar Dragnea, pe post de Zână, dă cu bagheta în baltă de către ori prinde momentul. A urmat inutila discuție pe Legea salarizării – proiect care, după ce a stârnit îngrijorare în mediul de afaceri, a dispărut peste noapte atât de pe agenda Guvernului, cât și din discursul public. Mai de curând, românii au stat cu gurile căscate privind mustățile înfoiate ale lui Dragnea și Viorel Ștefan explicând gogorița impozitului pe gospodărie.

Iar ca într-un film prost, vedeta social-democraților, primărița de la București, o ține din petrecere în petrecere, ca și cum ne-am afla într-o scenetă tragi-comică, de proastă factură, dar pe care românii o plătesc zi de zi.

În tot acest răstimp, pe partea dreaptă – cea unde ar trebui să regăsim opoziția – domnește degringolada: USR e în plină demonstrație a unui experiment eșuat, Cioloș se crede ONG-ist, iar Orban și Bușoi se bat pentru propriul partid.

Luni are loc depunerea moțiunilor din partea celor care candidează pentru șefia liberalilor. Desigur, discuția va fi una extrem de aprinsă și anticipez că partizanii și analiștii vor comenta mult mai curând numărul de semnături și câți membri are cooperativa fiecăruia dintre concurenți. Dar eu – cetățean al acestei țări jefuite zi de zi un PSD tot mai încrezător în propriile dibăcii, ca  om de dreapta, ca liberal fără partid în toată această perioadă în care cele mai ciudate experimente au fost încercate la conducerea PNL – și mulți alții ca mine avem nevoie să știm ce facem în 2019 cu votul din buzunarul nostru.

Așa că în moțiunile lui Ludovic Orban, Cristian Bușoi, Viorel Cataramă etc. nu voi număra câte semnături au și nici cum îi cheamă pe susținători, ci care este viziunea viitorului cap al liberalilor pe chestiuni fundamentale:

1. Va susține PNL creșterea salariilor bugetarilor, la cotele propuse de către doamna Vasilescu, în ciuda faptului că o astfel de măsură va îngropa rapid, dar eficient orice umbră de antrepriză privată? Va avea curajul președintele PNL să afirme public o măsură care aduce atingere visurilor de îmbogățire a hoardelor de bugetari, pe banii statului ?

2. Care este sistemul de impozitare care pe care PNL îl va susține în cazul în care va ajunge la guvernare? Este cota progresivă o soluție pentru actuala situație a economiei românești ?

3. Cum combate PNL încercările de etatizare forțată a economiei românești, transpuse în acest moment în practică de către edilii locali ai PSD prin înființarea unor firme de stat pentru serviciile-cheie ale primăriilor, fapt ce va presupune o concurență neloială pentru întreg segmentul privat din respectivul domeniu?

4. A fost măsura tăierii pensiilor și a salariilor din 2010 una necesară pentru economia românească? Dacă NU, ce caută Emil Boc în PNL?

5. Pentru PNL, o mamă și o fiică înseamnă familie? Dar două persoane de același sex care aleg să conviețuiască împreună? De ce votează majoritatea zdrobitoare a parlamentarilor PNL amendamentele susținute de către Coaliția pentru Familie?

6. De ce lipsesc parlamentarii PNL de la comisii, dar și din dezbaterea publică atunci când se discută măsuri critice în domeniul justiției? Mai este discursul de tip „Justiția are întotdeauna dreptate” singura variantă de comunicare a liderilor PNL?

7. Este prezumția de nevinovăție un drept suveran asupra oricărui cod deontologic al partidului, drept care ar trebui respectat pentru orice persoană care nu are o condamnare definitivă în justiție? Va continua PNL să elimine din competiția internă și electorală lideri ce sunt puși sub urmărire sau trimiși în judecată, chiar dacă nu au o condamnare a unei instanțe?

8. Dacă, în ceea ce privește pozițiile publice ale membrilor PNL vor exista opinii diferite față de cele ale viitorului președinte, se vor încadra acestea la delict de opinie, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani? Mai sunt marginalizarea, suspendarea și excluderea metode de lucru luate în calcul pentru viitor?

9. Care este poziția viitorului președinte al PNL față de susținătorii contracandidaților săi? Va exista, din nou, o epurare a celor care au susținut pe altcineva, la acest Congres, față de liderul care câștigă alegerile pentru președinția PNL?

10. Îl susțineți pe Klaus Iohannis pentru Președinția României sau este viitorul președinte PNL o soluție pentru candidatura din 2019? Dar pentru premierat?

Nu îmi doresc un PNL care să fie cel mai mare partid din România. Vreau însă un PNL care să aibă însă răspunsuri și viziune pentru ceea ce îl preocupă pe votantul lui (și nu al PSD-ului), un PNL care să aibă voce în Parlament și în media, dar mai ales un PNL care să aibă ce spune. Dacă vor mai fi oameni care își aduc aminte că nicicând Bocii nu pot fi liberali și nici liberalii nu pot fi Bocii nimănui, dacă vor mai fi cei care își aduc aminte de noblețea unui PNL de 10-15%, dar cu onoare și lideri, atunci poate că mai e speranță.

Dacă liderul PNL nu își va propune să transforme partidul într-un partid de mase, în care se pierd identități și principii, dacă nu va dori să îi reprezinte și nici să îi mulțumească pe toți, atunci liberalii mai pot privi înainte.

1 comentariu la “10 întrebări pentru viitorul Președinte al Partidului Național Liberal

  1. Corectă analiza! Aș pune accent pe întrebările 6 și 9. Probleme care, odată lămurite, vor conduce la întărirea partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *