Skip to content
Politică

100 de zile de guvernare USRPLUS: nicio promisiune respectată!

Inquam Photos / Virgil Simonescu
" "

În campania electorală din 2020, USRPLUS avea mari promisiuni pentru propriul său electorat, iar după primele 100 de zile de guvernare n-a reușit să respecte nicio promisiune. Deși are atât guvernarea, cât și majoritatea parlamentară, plus controlul asupra tuturor instituțiilor statului, USRPLUS și-a uitat promisiunile electorale pentru primele 100 de zile de guvernare.

Eliminarea pensiilor speciale a fost cea mai importantă promisiune a USRPLUS. Nu există nici măcar o discuție în coaliția de guvernare sau în majoritatea parlamentară pentru a realiza acest lucru. Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este doar o amăgire, pentru că oricum nu aveau un mare impact asupra bugetului statului. Proiectul acesta a trecut inclusiv cu voturile PSD, în timp ce UDMR a votat împotrivă. Pensiile speciale cele mai mari sunt la magistrați, polițiști sau militari. Un magistrat se poate pensiona la 45 de ani și va primi o pensie de 20.000 de lei pe lună. Dar Stelian Ion, ministrul Justiției, ne-a spus că nu este „oportună” nici măcar creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați, cât despre eliminarea pensiilor speciale nici n-a îndrăznit să deschidă discuția.

" "
" "

Desființarea Secției speciale (SIIJ). Acest proiect nu a fost finalizat în primele 100 de zile de guvernare. Stelian Ion, ministrul Justiției, a propus un proiect de desființare pentru care a primit aviz negativ din partea CSM. Momentan, proiectul se află în Parlament și nimeni nu știe când se va lua o decizie în acest sens. Dacă se desființează SIIJ, proiectul propune ca CSM să dea aviz pentru trimiterea în judecată a magistraților, ceea ce duce la o super-imunitate. Magistrații ar trebui să decidă dacă merită sau nu să fie judecați de alți magistrați.

300 de parlamentari. Un alt proiect uitat de USRPLUS și care, în contextul actual, pare imposibil de realizat. Anca Dragu, președintele Senatului, a inițiat procedura pentru aplicarea referendumului din 2009, când s-a decis parlament unicameral și 300 de parlamentari. Numai că aceste modificări presupun o revizuire a Constituției României, pentru care este nevoie de o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Deci USRPLUS dacă își dorește acest proiect trebuie să negocieze din nou cu PSD, pentru că fără partidul condus de Marcel Ciolacu nu se poate modifica Constituția.

Două tururi pentru primari și președinții de consilii județene – un alt proiect pe care USRPLUS l-a promis în primele 100 de zile. Nu a existat nicio discuție în acest sens, de când USRPLUS a ajuns la guvernare. UDMR este un partid care se opune alegerii primarilor în două tururi, de teamă să nu piardă controlul în orașele cu un număr semnificativ de etnici maghiari.

Mai mulți parlamentari pentru Diaspora. O promisiune de care USRPLUS a uitat complet imediat ce a ajuns la guvernare. Au trecut 100 de zile și parlamentarii pentru diaspora sunt în continuare în umbră, fără proiecte pentru românii din străinătate. E totuși o contradicție între promisiunile USRPLUS. Pe de o parte vrea 300 de parlamentari, iar pe de altă parte vrea mai mulți parlamentari pentru diaspora.

Acces facil la informațiile publice. Nu au existat proiecte de lege în acest sens și prin „acces facil” se înțelege și o digitalizare a informațiilor publice. USRPLUS vorbește despre transparență, dar deciziile se iau întotdeauna în spatele ușilor închise, nu în urma unui dialog cu societatea civilă sau cu cetățenii.

" "

1 comentariu la “100 de zile de guvernare USRPLUS: nicio promisiune respectată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *