Skip to content
Politică

Cunoscut ONG trage semnalul de alarmă: Posibile grupuri infracționale ar putea încerca confiscarea Justiției

Asociația pentru Implementarea Democrației atenționează asupra posibilelor grupuri infracționale care ar putea încerca confiscarea Justiției

Mircea Aron a fost ales prin vot ca președinte al Consiliului Superios al Magistraturii. Acesta a vorbit miercuri, în prima sa declarație ca șef al Consiliului, despre valul de cărți științifice are sunt scrise în închisorile din România, pentru o eliberare condiționată mai rapidă.

„Este imposibil ca o carte să fie scrisă în 48 de ore, și nu sunt toate sunt știintifice, nu orice este tipărit înseamnă că este o carte. Noi putem avea inițiative în acest domeniu, pe care le putem trimite la Ministerul Justiției. Ministerul va urma după aceea să le studieze”, a precizat Mircea Aron.

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) salută alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și consideră că experiența și expertiza judecătorului Mircea Aron vor conduce la gestionarea cu responsabilitate și transparență a problemelor din sistemul de justiție.

AID apreciază importanța tratării cu maximă atenție a realizării cu celeritate a actului de justiție, dar și a distanțării Președintelui CSM de eventuale grupuri care ar putea încerca să se integreze în anturajul domnului judecător Aron și să încerce să confiște Justitia în beneficiul personal al unor grupuri infracționale.

„Suntem convinși că expertiza și experiența domnului Președinte Aron îl vor face să observe la timp astfel de tentative și să le îndepărteze, făcând astfel ceea ce este corect și necesar fără a fi condiționat în nici un fel în procesul de înfăptuire a actului de justiție de calitate”, se arată într-un comunicat al AID citat de b1.ro.

1 comentariu la “Cunoscut ONG trage semnalul de alarmă: Posibile grupuri infracționale ar putea încerca confiscarea Justiției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *