Skip to content
Politică

Coaliția pentru Familie, sute de mii de semnături pentru modificarea Constituției

„Coaliția pentru Familie” a adunat până în prezent 825.000 de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, președintele comitetului de inițiativă, Mihai Gheorghiu.

„Până la ora actuală am strâns 825.000 de semnături, prin eforturile tuturor voluntarilor care s-au implicat în această acțiune. (…) Au fost înființate 40 de comitete județene care practic organizează, coordonează această strângere de semnături, ceea ce înseamnă că, deja, Coaliția pentru Familie are o reprezentare locală puternică, alcătuită din oameni dedicați acestei cauze. Sub coordonarea acestor comitete se vor afla până la sfârșitul celor șase luni prescrise de lege peste 80.000 de voluntari, care vor continua să strângă aceste semnături”, a precizat Mihai Gheorghiu, care este și director general adjunct la Muzeul Țăranului Român și a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

El a subliniat că se dorește strângerea unui număr de semnături mai mare decât cel prevăzut de lege pentru ca aceste semnături să devină „un semnal, o mărturisire, o atenționare a tuturor factorilor politici și guvernamentali” privitoare la importanța subiectului și necesitatea de a proteja familia prin înscrierea definiției căsătoriei în articolul 48 alineat 1 din Constituția României.

„Avem o definiție a căsătoriei în Codul Civil, care este făcută în acești termeni — uniunea dintre un bărbat și o femeie — și avem definiția actuală, constituțională, în care se vorbește în termeni generici de soți. Practic, dorim armonizarea celor două definiții, prin înscrierea definiției din Codul Civil, art. 258, în Constituția României. Nu producem nicio schimbare în termeni de drept, nu promovăm drepturi noi, nu interzicem drepturi deja câștigate ale nimănui. E o chestiune de ridicare la rang constituțional, de protecție prin această revizuire a Constituției, a definiției căsătoriei”, a explicat el.

De asemenea, Liana Georgescu Stanciu, directoarea Asociației ‘Părinți pentru ora de Religie’, a atras atenția asupra faptului că, „în ultima vreme, se vorbește din ce în ce mai puțin despre familie și din ce în ce mai mult despre cuplu”.

„Cel mai important lucru pe care l-am primit de la Dumnezeu este, fără îndoială, familia mea. E refugiul meu și locul în care mă regăsesc 100%”, a adăugat ea, potrivit romaniatv.net.

 

Proiectul de lege propus revizuiește articolul 48, alineat 1 din Constituția României astfel: ‘Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor’. Proiectul de lege, expunerea de motive și avizul Consiliului Legislativ au fost publicate în Monitorul Oficial, pe data de 25 noiembrie 2015.

Comitetul de inițiativă este format din 16 membri și este multiconfesional: ortodocși, catolici, greco-catolici, baptiști și penticostali.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *