Skip to content
Politică

Un deputat PNL trage un semnal de alarmă: „Prefecții trebuie schimbați!”

Un deputat al Partidului Național Liberal (PNL) trage un semnal de alarmă.

Astfel, este vorba despre co-preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

Acesta a vorbit vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre faptul că ar exista „o suspiciune rezonabilă” că guvernul condus de Dacian Cioloş este „un instrument de partid”, câtă vreme menţine în funcţie actualii prefecţi.

Dolha consideră că mulţi dintre reprezentanţii guvernului în teritoriu sunt „fruntaşi PSD sau ALDE”.

„L-am auzit pe domnul premier Dacian Cioloş spunând că guvernul pe care îl conduce nu este un instrument de partid, atunci când se referea la alegerile în două tururi de scrutin. Am să-i spun domnului premier Cioloş că, dacă ţine atât de mult la această independenţă, atunci e greu de priceput cum de reprezentanţii guvernului în teritoriu sunt fruntaşi PSD sau ALDE, că oamenii aceştia numai independenţi politic nu sunt”, a afirmat Dolha.

Liderul judeţean al PNL apreciază că prefecţii trebuie schimbaţi în perioada imediat următoare, pentru ca Executivul să îşi asigure independenţa politică.

„Ca să fie într-adevăr aşa, şi guvernul pe care îl conduce să nu fie un instrument de partid, şi lucrul acesta să nu fie perceput nici în teritoriu, atunci trebuie ca lucrurile să se schimbe. Prefecţii care sunt în funcţie azi, fruntaşi PSD, ALDE, trebuie schimbaţi în perioada imediat următoare, să fie foarte clar, după analiza lor, care o să se facă. Atâta vreme cât nu îi schimbă pe aceşti reprezentanţi ai partidelor, există o suspiciune rezonabilă că, de fapt, guvernul pe care îl conduce este aşa cum spuneam la început, un instrument de partid”, a mai spus Dolha.

Co-preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud a ridicat în repetate rânduri problema prefectului de Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean care, potrivit acestuia, ar fi fost cel care i-a convins pe primarii PNL din judeţ să se înscrie în ALDE, în perioada în care a fost în vigoare ordonanţa de guvern privind migraţia politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *