Skip to content
Politică

Tăriceanu explică în ce context poată fi demisă șefa CNA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat, joi, că şefa CNA, Laura Georgescu, poate fi demisă, potrivit legii, numai în cazul în care raportul de activitate al instituţiei este respins de plenul reunit al Parlamentului, Comisiile pentru cultură urmând să analizeze acest raport.

„Instituţia care numeşte are şi dreptul să revoce, acesta este întotdeauna spiritul legii. Revocarea, conform prevederilor legale actuale, a preşedintelui consiliului CNA se face numai pe baza respingerii raportului de activitate. Am hotărât să solicităm ambelor Comisii de cultură şi mass-media de la Senat şi de la Cameră să prezinte rapoartele, trebuie să se reunească într-o şedinţă comună şi urmează după aceea să fie supus plenului aprobarea raportului de activitate. Dacă raportul este respins, atunci înseamnă că preşedintele CNA este revocat”, a spus Tăriceanu, potrivit agerpres.ro.

Declarațiile președintelui Senatului vin după ce mai mulţi membri ai CNA au cerut de mai multe ori Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului retragerea sprijinului şi revocarea din funcţie a Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *